Stil

Cum să adormi repede. Tehnica 4-7-8 îți asigură un somn liniștit

Problemele cu somnul îți pot afecta grav sănătatea. Sunt multe persoane care nu pot adormi ușor sau care nu au parte de un somn relaxant și nu reușesc să se odihnească.

Există multe metode prin care să adormi repede, dar poate cea mai populară este tehnica 4-7-8 sau exercițiul respirației relaxante.

Metoda a fost concepută de doctorul Andrew Weil, directorul Centrului de Medicină Integrată din cadrul Universității Arizona, un personaj popular în lumea medicală din SUA. El a apărut și în cadrul celebrei emisiuni a lui Oprah Winfrey, dar și pe coperta prestigioasei reviste Time.

Citește și: Ce produce sughitul, carceii si tresaritul in somn?

Tehnica prezentată de el te face să adormi în circa un minut și presupune un exercițiu de respirație.

Cum să adormi repede folosind metoda 4-7-8

Pasul 1: Inhalează timp de patru secunde aer pe nas

Pasul 2: Ține aerul în piept timp de șapte secunde

Pasul 3: Expiră complet aerul pe care l-ai ținut în plămâni pe parcursul a opt secunde.

Exercițiul se repetă de trei ori. Este important să încerci să te relaxezi și să nu îți încarci mintea când faci acest lucru pentru ca tehnica să funcționeze.

Andrew Weil spune că acest exercițiu este mai bun decât medicamentele recomandate pentru insomnie și anxietate, întrucât nu are efecte adverse. Medicul avertizează ca acest exercițiu să fie făcut de maxim patru ori pe zi în prima lună. După ce vă obișnuiți cu el, poate fi repetat de opt ori pe zi.

Medicul mai afirmă că această tehnică poate să reducă anxietatea și stresul.

Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-06T21:14:26+02:00 21:14

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More