Cea de-a cincea şi ultima ediţie Curaj la feminin aduce telespectatorilor alte două reportaje ce prezintă femei remarcabile, ale căror meserii sunt mai puţin obişnuite. Le vom cunoaşte, duminică, pe femeia care a adus ţării noastre un record mondial la paraşutism şi pe singura femeie pilot de monopost din România. Curaj la feminin se difuzează duminică, 5 aprilie, de la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.
Andreea Piştea Ionescu a adus României un nou record mondial la paraşutism, în formaţie de 122 de paraşutisti cu două prinderi. Împreună cu o echipă internaţională de paraşutişti, Andreea a stabilit, pe 26 martie, un nou record mondial la categoria „Formaţii mari în cădere liberă – secvenţiale”. Ei au doborât astfel recordul de 117 persoane, cu prindere în două puncte, stabilit în octombrie 2014, în SUA, de o echipă de femei. La evenimentul ce a avut loc în Zephyrhills, Florida au participat sportivi din 18 ţări. Printre aceştia s-a numărat şi Andreea Piştea Ionescu, sportiva Aeroclubului României, căpitan al singurei echipe de 4-way din ţară, TNT 4-way Team. Andreea şi-a adăugat astfel în palmares un nou record mondial la această disciplină. O vom cunoaşte şi noi duminică, urmărind reportajul ce o are în prim-plan în cadrul ultimei ediţii Curaj la feminin.
Sunt din ce în ce mai multe femei care vor să obţină un titlu în Formula 1. Şi românca Alexandra Marinescu, în vârstă de numai 15 ani, îşi doreşte acest lucru. Până atunci, însă, Alexandra este singura femeie din România pilot de monopost şi va concura în Formula 4 – singura competiţie de acest gen care acceptă piloţi cu vârsta de minim 15 ani. A pilotat în echipa lui Michael Schumacher, până la accidentul acestuia. Îşi doreşte să ajungă în Formula 1, dar pentru aceasta are nevoie de sponsori. La vârsta la care multe adolescente abia dacă încep să se gândească spre ce vor să se îndrepte în viaţă, Alexandra are planuri foarte clare…
Cum au ajuns cele două protagoniste ale ultimei ediţii Curaj la feminin să practice aceaste meserii şi care sunt experienţele lor de până acum aflăm duminică, 5 aprilie, la TVR 1, TVR HD şi online, pe www.tvrplus.ro. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.
Sub numele Curaj la feminin, telespectatorii TVR pot urmări o serie de reportaje despre femei cu meserii periculoase, care zilnic iau decizii definitive în domenii grele şi preponderent masculine. Femeile prezentate de producătorul şi realizatorul TVR Cristina Maria Ţilică în seria Curaj la feminin nu consideră că ar putea exista vreo piedică în calea performanţei, mai ales dacă activează într-un domeniu pe care îl stăpânesc bine. Sunt femei care au ales să se impună în zone în care întâlnim bărbaţi, ca de exemplu: prima româncă pilot pe supersonic, prima femeie în Serviciul pentru Acţiuni Speciale, prima româncă participantă în cursele de monoposturi în Formula 4, sniper de elită sau femei care au ales meserii curajoase, cum ar fi comandant secund pe navă, mecanic de tren, paraşutist sau luptător în Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii. Sunt meserii „la genul masculin” care vor avea, pe măsură ce ponderea doamnelor în domeniile respective creşte, şi amprenta feminină.
Acest site foloseste cookies.
Read More