Stil

Mark Wahlberg îi dă replica lui John Malkovich în ,,Deepwater Horizon: Eroi în largul mării”

Ecranizarea uneia dintre cele mai mari catastrofe din istoria omenirii, ,,Deepwater Horizon: Eroi în largul mării” aduce în rolurile principale o distribuţie de excepţie în frunte cu Mark Wahlberg, John Malkovici şi Kate Hudson, ale căror interpretări magistrale vor putea fi urmărite pe marile ecrane din România din 30 septembrie şi în formatul 4DX.

În data de 20 aprilie 2010, a avut loc unul dintre cele mai mari dezastre ecologice, pe platforma petrolieră Deepwater Horizon din Golful Mexic. Filmul acesta spune o poveste de o importanță vitală, pe care nu mulți o știu: povestea celor 126 de membri ai echipajului care lucrau la bordul platformei în acea zi, prinși în cele mai groaznice circumstanțe posibile. Muncitorii calificați, femeile și bărbații care își făceau turele istovitoare în speranța că aveau să se întoarcă în curând la mal, la familiile lor, au fost puși față în față cu cea mai grea încercare din viața lor.

Deepwater Horizon, instalația de foraj aflată la o adâncime de 1500 m pe coasta Louisianei, a atras atenția tuturor atunci când a trecut printr-o explozie și un incendiu, producând o scurgere de petrol aproape de neoprit pe fundul oceanului. Timp de 87 de zile, milioane de oameni au privit, cu sufletul la gură, cum peste 50.000 de barili de petrol se scurgeau zi de zi în Golful Mexicului. Acesta avea să devină cel mai mare accident petrolier din istoria omenirii. Impactul asupra vieții marine și întrebările referitoare la ce și de ce nu a mers cum trebuie rămân în continuare fără răspuns.

,,Deepwater Horizon: Eroi în largul mării” aduce acea poveste pe ecrane, oferind o privire fugară și chinuitoare asupra lumii nevăzute din spatele acestui dezastru global, care a luat viața a 11 muncitori. Regizorul Peter Berg colaborează încă o dată cu Mark Wahlberg, laureat al premiului Oscar, pentru a spune povestea neștiută a unor bărbați și femei, eroi din viața reală, care au făcut față unor consecințe extraordinare, folosindu-se de un curaj extrem. ,,Deepwater Horizon: Eroi în largul mării”, Mark Wahlberg face parte dintr-o distribuție de excepție, formată din Kurt Russell, John Malkovich, Gina Rodriguez, Dylan O’Brien și Kate Hudson, care va teleporta publicul nu doar în mijlocul evenimentelor, ci și al dramei prin care toți acei oameni au trebuit să treacă, folosindu-se de un curaj extrem.

Din 30 septembrie, Mark Wahlberg, Kurt Russell şi Kate Hudson redau pe marile ecrane un eveniment cutremurător şi emoţionant. „Deepwater Horizon: Eroi în largul mării” este un film distribuit de Freeman Entertainment.

 

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More