De cele mai multe ori, ne este greu să ne arătăm recunoștința pentru cei care ne-au ajutat de-a lungul timpului și au avut un rol important în viața noastră într-un anumit moment al vieții. Dacă nu putem să plătim cu aceeași monedă și să întoarcem ajutorul primit, o vorbă bună poate reprezenta o alternativă. Deși plata nu este la fel de mare, cel care ne-a ajutat se va bucura că suntem recunoscători și nu va aștepta mai mult în schimb. Iată aici câteva mesaje cu ajutorul cărora poți surprinde persoanele importante din viața ta.
Recunoștina față de cei din jur este unul dintre cele mai importante sentimente! Așa cum este iubirea, la fel de puternică foate fi și admirația față de o persoană care, la un moment dat, a reprezentat pentru tine cel mai mare sprijin. Recunoştinţa înseamnă aprecierea pe care o ai pentru cineva atunci când este aproape de tine şi te susţine, fie la bine sau la greu.
De cele mai multe ori, nu ne putem arată mulțumirea față de o persoană cu ajutorul faptelor. Până când vom avea ocazia să le întoarcem ajutorul oferit, este suficient să spunem un simplu MULȚUMESC sau câteva cuvinte prin care să le demonstrăm celor din jur că apreciem faptul că au fost acolo pentru noi când am avut cea mai mare nevoie.
Iată câteva mesaje de mulțumire cu care sigur vei avea succes și vor trezi sentimente puternice în sufletul celui căruia le va citi. Fie că este vorba de părinți, prieteni, persoana iubită sau chiar angajați sau șefi, cu toții merită să se bucure de câteva vorbe frumoase.
Cel mai frumos lucru din această lume este să îți vezi părinții zâmbind și să știi că tu ești motivul acelui zâmbet. Vreau să va mulțumesc și să va fac să zâmbiți mereu.
Voiam să-ți spun că apreciez foarte mult modul în care mi-ai fost alături. Mulțumesc și promit să fiu alături de tine mereu!
Cuvintele nu pot exprimă recunoștința pe care o simt față de tine și modul în care mi-ai demonstrat că mă pot baza pe tine. O să spun doar: Mulțumesc!
Mulțumesc pentru că te gândești la mine și pentru că îți faci timp să fii un prieten de nădejde. Ai o inimă mare!
Vreau să-ți mulțumesc pentru tot! Tu ești persoana care mă ajută întotdeauna nu decât prin cuvinte, ci și prin fapte! Apreciez foarte mult acest lucru, pentru că nu există mulți oameni ca tine în viața mea! Îți mulțumesc mult pentru sinceritate, amabilitate și sprijin!
Emoțiile care mă copleșesc provoacă o dorință foarte sinceră de a vă mulțumi. Pentru prietenie și credință, pentru ajutor și asistență, pentru dragoste și sprijin, pentru îngrijire și tutelă. Vă mulțumesc pentru susținere și amabilitate, răbdare și participare. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. Sunt foarte mulțumit că în viața mea există o persoană atât de minunată, amabilă și de ajutor precum Dvs. Din toată inima mea vreau să vă doresc să trăiți fericit, să aveți nădejde în suflet și să îndepliniți toate visele voastre cele mai prețuite. Noroc în toate!
Vă mulțumim și vă transmitem cele mai calde urări de bine. Profesionalismul de care aţi dat dovadă şi dăruirea pentru realizarea unor proiecte atât de complexe sunt dovada cea mai evidentă a unei munci asidue. Ne bucurăm că aţi acceptat această provocare şi ne dorim să păstrăm această colaborare și pe viitor!
Dorim să vă transmitem un mesaj de apreciere pentru loialitatea cu care ne-ați onorat de-a lungul anilor. Vă mulțumim pentru acest lucru și suntem mândri că am avut șansa sa colaborăm pe tot parcursul acestor ani!
Acest articol a fost actualizat la: 2020-12-09T11:12:40+02:00 11:12
Acest site foloseste cookies.
Read More