Să afli că partenerul de viață te-a înșelat poate fi greu de suportat. Încrederea va fi pierdută și, deși poate nu intenționa să calce stramb, a facut-o oricum. Există mai multe motive pentru care partenerul de cuplu care o relație extraconjugală. Unele dintre ele te pot surprinde.
1. Uneori, partenerul de cuplu poate fi sedus de farmecele unei alte persoane. În timp ce unii pot rezista ispitei, în cazul altora, mai vulnerabili, lucrurile sunt puțin diferite. Cui nu-i place să se simtă dorit? Nu este cea mai bună decizie, însă tentația poate fi atât de mare, încât cu greu îi poți spune nu.
2. Pe măsură ce înaintează în vârstă, unele persoane încep să își privească viața cu alți ochi. Ar putea ajunge la concluzia că a venit momentul să se reinventeze. Și, în timp ce unii au un nou hobby, încep să facă sport etc., alții consideră că au ratat unele experiențe sexuale. De obicei astfel de comportamente se întâlnesc după pierderea unui părinte. Oamenii realizează că viața este scurtă și nu trebuie să piardă timpul inutil. Vor să facă ceea ce până atunci nu și-au permis sau nu au avut curaj. Așa că, o relație extraconjugală care i-ar permite să își concretizeze anumite dorințe nu ar fi exclusă.
CITEȘTE ȘI: Semne care dau de bănuit că te inşală
3. Ar putea fi vorba și despre narcisim. Anumiți indivizi simt că regulile nu sunt făcute pentru ei. Se gândesc că dacă partenerul de viață nu află, atunci ce rău i-ar putea face? Dar, dincolo de toate, propria lor persoană contează mai mult decât orice altceva.
Citește în continuare și alte motive pentru care apare o relație extraconjugală
Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-24T18:03:27+02:00 18:03
Pagina: 1 2
Acest site foloseste cookies.
Read More