Obiectul care nu trebuie să lipsească din bradul de Crăciun, pe 25 decembrie, dacă vrei să ai NOROC în anul care vine

Ziua de Crăciun este una dintre cele mai importante zile de sărbătoare ale anului. Pe 25 decembrie celebrăm Nașterea Domnului și tot azi, Moș Crăciun vine cu cadouri.

În centrul acestei zile este nelipsitul pom de Crăciun. Despre obiceiul bradului de Crăciun nu se știe exact de unde a luat naștere. Se bănuiește că pomul de Crăciun ar fi apărut pentru prima dată la popoarele germanice, iar cu timpul acest obicei a intrat și în tradiția creștină.

În România bradul de Crăciun a fost împodobit pentru prima dată în palatul regelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866, iar de atunci românii au preluat această tradiție.

La începuri, bradul era împodobit cu fructe, flori de hârtie sau biscuiți. Pe măsură ce anii au trecut, bradul a început să fie împodobit cu globuleței, beteală, bomboane de ciocolată sau instalații luminoase.

Un obiect care nu ar trebui să lipsească din bradul de Crăciun este steaua din vârf, simbol al stelei care i-a călăuzit pe magi până la pruncul Iisus. Se spune că steaa aduce noroc și duce la îndeplinirea dorințelor în anul care vine.

De asemenea, din bradul tău nu ar trebui să lipsească nici globul roșu. Se spune din vechime că această culoare este una care atrage norocul și ar fi bine să ai așa ceva în pomul tău de Crăciun.

Totodată, dacă vrei să fii ferit de ghinion, este necesar să ai în casă o crenguță de vâsc.

Obiceiuri vechi de Crăciun din toată România

În satele din Maramureş, colindătorii iau cu asalt uliţele încă din Ajunul Crăciunului şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra”, reprezentaţii răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărţii „Tradiţii de Crăciun” realizate de Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie Bucureşti.

Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei străvechi – decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de noroc.

Bucatele tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie, sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiţia spune că femeile nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.

În special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun şi le păstrează până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Se spune că aceşti colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna.

În Oltenia, văile răsună de Colinde în fiecare Ajun. Cea mai răspândită este „Steaua”, care se cântă, în general, în cete de câte patru.

Fiecare membru are un rol: unul ţine Steaua, altul este responsabil cu strânsul banilor, al nucilor şi al covrigilor promişi, în vreme ce alţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de câini.

În Ajunul Crăciunului, sârbii din Banat fac focul pentru pentru a arde „badnajak-ul”. Este vorba despre un trunchi de stejar tânăr care este aprins în noaptea de Crăciun în curtea casei. Scânteile focului ar aduce bunăstare gospodăriei.

În zona Dobrogei se găsesc şi aşa-numiţii „moşoi”. Aceşti colindători cu măşti colorate au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din România în care se mai practică obiceiul.

Colindătorii poartă măşti pentru a simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă răul din calea naşterii lui Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat, cu linişte şi bucurii.