Stil

OSCAR 2017: Cine sunt favoriții caselor de pariuri

OSCAR 2017. Mai sunt doar câteva zile până la cea de-a 89 ediție a Galei Premiilor Oscar 2017, iar criticii, dar și casele de pariuri, și-au ales deja favoriții. Musicalul romantic „La La Land”, regizat de Damien Chazelle, cu Emma Stone şi Ryan Gosling în rolurile principale, este văzut de toată lumea ca fiind marele câștigător.

„La La Land”, povestea de dragoste dintre un pianist și o actriță aspirantă, este nominalizat la 14 categorii, iar site-urile de pariuri prevăd că va pleca acasă cu 11 trofee. La numărul de nominalizări, pelicula a egalat recordul deținut de capodopere precum „Titanic” și „All About Eve”. Filmul „Moonlight” şi thrillerul SF „Arrival” au primit câte opt nominalizări.

Filmul regizat de Damien Chazelle este nominalizat pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu și cea mai bună regie. De asemenea, actorii din rolurile principale au obținut nominalizări la categoriile respective. Experții nu cred însă că Ryan Gosling va reuși să câștige premiul în fața lui Casey Affleck, nominalizat pentru rolul din Manchester by the sea.

Citește și: OSCAR 2017. LISTA CU NOMINALIZĂRILE

Musicalul este favorit la majoritatea categoriilor, cu excepția celei de creație de costume, unde este devansat de Jackie. Potrivit specialiștilor,  „La La Land” nu va câştiga nici premiul pentru cel mai bun montaj audio sau cel mai bun scenariu original.

În viziunea caselor de pariuri, Emma Stone este favorita la titlul de ce a mai bună actriță într-un rol principal, ea devansând-o pe Isabelle Huppert, pentru rolul din „Elle”, în regia lui Paul Verhoeven. De asemenea, Damien Chazelle va câștiga la categoria „Cea mai bună regie”.

La „Cea mai bună actriță într-un rol secundar”, favorită este Viola Davis, iar la actori, premiul pare a fi ca și câștigat de Mahershala Ali.

Oscar 2017. Cine sunt nominalizații

În afara Emmei Stone, Ruth Negga, Isabelle Huppert, Natalie Portman şi Meryl Streep au fost nominalizate pentru cea mai bună actriță în rol principal.  Lui Ryan Gosling, pe lista nominalizaților i s-au alăturat Casey Affleck, Andrew Garfield, Viggo Mortensen şi Denzel Washington.

Citește și: Premiile OSCAR 2017. A fost anunțat meniul de la ceremonie: popcorn poleit cu aur

Viola Davis, Naomie Harris, Nicole Kidman, Octavia Spencer şi Michelle Williams au primit nominalizări pentru categoria cea mai bună actriţă într-un rol secundar. Pentru cel mai bun actor într-ul rol secundar, au fost nominalizaţi actorii Mahershala Ali, Jeff Bridges, Dev Patel, Lucas Hedges şi Michael Shannon.

În afară de favoritul „La La Land,” nominalizări pentru cel mai bun film au primit peliculele „Arrival,” „Fences,” „Hacksaw Ridge,” Hell or High Water,” „Hidden Figures,” „Lion,” „Manchester by the Sea” şi „Moonlight.”

Cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 26 februarie, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles. Evenimentul va fi prezentat de Jimmy Kimmel.

Share
Scris de
Oprea Raluca