Connect with us
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Parascheva. Ce nu e bine să faci pe 14 octombrie

Stil

Sfânta Parascheva, sărbătoare mare pe 14 octombrie. Ce să nu faci

Sfânta Parascheva este o sărbătoare importantă în rândul creștinilor ortodocși români, celebrată anual pe 14 octombrie. Sărbătoarea aduce și tradiționalul pelerinaj de la Iași, unde sute de mii de pelerini vin să se roage la moaștele sfintei.

Cunoscută popular și ca Sfânta Paraschiva, Cuvioasa Parascheva s-a născut în apropiere de Constantinopol, din părinți bogați și credincioși.

La vârsta de zece ani, a auzit in biserică vorbele”Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) si se decide să urmeze calea celor sfinte.

Se duce la Constantinopol, unde este invățată de călugări să se bucure de viața duhovnicească. Va merge la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde se va nevoi cinci ani.

Pleacă apoi către Țara Sfântă, iar după ce vede Ierusalimul, se așează la o mănăstire de călugărițe din pustiul Iordanului.

La 25 de ani, un înger îi spune în vis să se întoarcă la locurile părintești. Revine în Epivat, fără a spune cuiva cine este și de unde vine. După doi ani, trece la cele veșnice.

Ziua Sfintei Parascheva este marcată de o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții.

În gospodăriile de la țară, se aprind focuri, oamenii dorind astfel să îndepărteze spiritele rele. Ciobanii consideră că iarna care urmează va fi una grea dacă oile dorm îngrămădite și blândă dacă acestea stau răsfirate.

Se mai spune și că dacă de Sfânta Parascheva nu este o zi ploioasă, iarna va veni mai repede.

În această zi se fac praznice pentru morți și se împart ofrande. Mai există tradiția ca gospodarii să îți cumpere cojoace și să facă pregătirile pentru iarnă.

Se mai spune că așa cum este vremea de Sf.Parascheva, așa va fi până la Sfântul Dumitru. Totodată, o altă superstiție mai spune că așa cum va fi vremea în ziua Cuvioasei, așa va fi și în celelalte sărbători din acest an.

Ce să nu faci de Sfânta Parascheva

1. Nu ai voie sa lucrezi in aceasta zi sfanta. Cei care muncesc in aceasta zi au parte de necazuri la serviciu, dar si in familie. Sfanta Parascheva ocroteste familia, iar de ziua ei trebuie sa fim mai smeriti, mai potoliti in actiuni, sa meditam si sa ne rugam pentru mantuirea noastra in fata Domnului.

2. Nu ai voie sa te zgarcesti de la bani si alimente. Daca cineva iti cere ajutorul, nu te feri sa ii intinzi mana ta. Oamenii zgarciti vor avea parte numai de pagube si risca sa saraceasca.

3. De Sfanta Parascheva, Sfanta Vineri de Toamna, e bine sa imparti covrigi, lipii, must nou si vin rosu celor amarati. Cei care dau pomana vor avea sarbatori imbelsugate in tot restul anului.

4. Nu e bine sa faci foc in casa in aceasta zi, oricat ar fi de frig. Se spune ca adevarata credinta tine caldura in sufletele oamenilor. Cei care fac foc in soba pot avea boli la ochi si dureri de cap cumplite.

5. Daca esti necasatorita, nu ai voie sa crosetezi sau sa cosi. Se spune ca femeile care fac astfel de treburi nu se vor marita in veci.

6. Nu ai voie sa mananci nimic pana la ora 12, cand se termina in cele mai multe biserici ortodoxe slujba dedicata Sfintei Parascheva. Cei care mananca dimineata, mai ales produse care nu sunt de post, vor avea probleme cu stomacul.

Cea mai puternică rugăciune de Sf. Parascheva

Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

Cheamă și pe Duhul Sfânt – izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.

Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!

Citește și: Program pelerinaj Sfânta Paraschiva 2018 (11-15 octombrie)

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top