“Nu as vrea sa ii luam lui David o bicicleta. Nu inca. Trebuie sa ii facem tranzitia usoara de la trei roti la doua. Mai bine ii cumparam o tricicleta. O sa ma duc astazi, dupa munca, la magazin. Il iau si pe el de la gradinita si alegem dintre toate tricicletele pentru copii care sunt acolo”. De partea cealalta a telefonului, Robert dadea din cap afirmativ, de parca Andreea ar fi putut sa il vada. Ramanea asa cum voia mamica, pentru care siguranta lui David era pe primul loc si nu isi putea imagina cum cel mic cade si se juleste in cot sau in genunchi. Lucruri normale, prin care si ea a trecut. Dar rolul de mama te schimba, iar Andreea nu facea exceptie de la regula.
Era hotarata sa ii cumpere o tricicleta si nu avea de gand sa accepte niciun refuz de la sotul ei. Decizia era luata, pe Robert doar il anunta de existenta ei. Si ce mai putea sa faca el in cazul de fata? Daca mamica voia tricicleta pentru copii, pai tricicleta pentru copii urmau sa cumpere: “Ca asa se iau deciziile in familie. Ce zice ea, asa facem. E mai usor, scap de eventualele certuri care incep din senin. Parca si vad cum uit sa duc gunoiul si imi spune apoi, pe un ton ridicat, ca e vina mea ca David are vreo bubita, ca eu nu am vrut tricicleta si nici gunoiul nu pot sa il duc atunci cand ma roaga frumos”, se lamenta Robert unui coleg de munca. Asemenea sotului Andreei, a trebuit sa inghita in sec si sa ii cumpere fetitei o tricicleta, desi si pe el il tenta sa o invete sa mearga pe bicicleta: “Dar nu, tricicletele pentru bebe sunt mai bune”.
In timpul discutiei lor, Andreea observa ca este in intarziere. Trebuia sa il ia pe David de la gradinita, dar inainte de asta sa trimita un e-mail important. A inchis rapid ferestrele mari cu triciclete, triciclete pentru copii, triciclete DHS, triciclete bebe, triciclete copii 1-3 ani. Stia totul despre ceea ce urmeaza sa cumpere. Important era sa ajunga la magazin in timp, pentru ca il cunostea pe David, avea sa zaboveasca mult asupra noii lui achizitii: “Dar mai intai sa trimit e-mail-ul”.
Cateva ore mai tarziu, Robert statea tolanit pe canapea. Se uita la meciul echipei favorite si aproape ca era de neclintit, asta desi ea pierdea la scor de neprezentare. Se agitase la primele doua goluri pe care le primise, ii hulise pe fundasi pentru lipsa de reactive, dar acum deja se impacase cu ideea. David a tasnit in bratele lui, incantat. Robert nu intelegea de ce. Voia bicicleta, Andreea ii spusese clar ca merg sa cumpere tricicleta, de unde bucuria?
“A zis mami ca sunt destul de mare pentru o bicicleta. Mergem maine in parc? Mi-a luat doua seturi de protectie, nu cumva sa cad si sa ma doara”, a exclamat entuziasmat.
“Nu am avut ce sa fac. S-a uitat la toate tricicletele pentru copii, ba chiar alesesem una amandoi. Si apoi au venit la rand bicicletele. Dar vezi ca tu il inveti sa mearga pe ea si, daca e sa vad o singura zgarietura, e vina ta. Ne intoarcem la magazine si schimbam bicicleta pe tricicleta, da? Si sa nu uiti sa duci gunoiul, te rog”, a incheiat Andreea o zi mult prea lunga, in care cuvantul ei nu a mai contat la final. Iar asta era ceva cu totul nou pentru ea.
Acest site foloseste cookies.
Read More