Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au asemuit semnele de pe corp cu anumite trăsături ale celui care le poartă. În plus, anumite semne din naștere aduceau respingerea comunității față de persoana care le avea, pe motiv că aduceau ghinion.
La un moment dat, oamenii au împărțit semnele de pe corp în două categorii: cele apărute pe partea stângă, care simbolizau destinul schimbător, cu șanse mari la câștiguri materiale, dar cu prețul unor pierderi sufletești și cele de pe partea dreaptă, ale cărui purtător era menit să ducă o viață liniștită și plină de noroc, cu mari realizări în viața de adult.
Alții au studiat atât de mult zona în care se află o aluniță sau un semn din naștere și comportamentul celor care le posedă, încât au descoperit un tipar inedit. Astfel, se spune că dacă ai astfel de semne pe abdomen ești o persoană lacomă și egoistă, iar dacă pe sânul stâng sunt prezente semne din naștere ori alunițe vei avea mare noroc în viață.
Alte semne pe sânul drept duc la concluzia că ai mare noroc la bani, iar sărăcia și ghinioanele nu-i ocolesc pe cei cu semne pe piele în mijlocul pieptului. Succesul în carieră este prezis de oamenii care se nasc cu diferite semne pe bărbie, în timp ce altele aflate pe obrazul stâng spun că vei întâmpina dificultăți și pierderi financiare.
Semnele de lângă buze reprezintă fericire și prosperitate, iar dacă mai ai și altele în partea dreaptă a frunții, atunci te bucuri și de o inteligență ieșită din comun. Nu același lucru este valabil și în cazul celor cu semne din naștere sau alunițe în partea stângă a frunții, căci asta înseamnă o fire risipitoare, ce nu se gândește la ziua de mâine. Petele sau alunițele din partea centrală a frunții te recomandă ca fiind o persoană cuceritoare și nu este de mirare că ai atâția admiratori.
În același timp, în anumite zone ale lumii alunițele sau semnele din naștere sunt legate de experiențe trăite într-o viață anterioară. Astfel, petele colorate puternic și neuniforme sunt asociate celor care au făcut păcate mari în trecut, pe care trebuie să le repare în această viață. În schimb, alunițele frumoase, prezente în special în anumite puncte ale feței, prevestesc o viață lungă și o căsnicie fericită. Tocmai din acest motiv indiencele „păcălesc” oarecum natura și își pun pe frunte alunițe false, pentru a fi sigure că vor avea o viață așa cum își doresc.
Sursa foto asds.net
Acest articol a fost actualizat la: 2016-03-05T18:17:04+02:00 18:17
Acest site foloseste cookies.
Read More