Connect with us
Untold şi Neversea: Promovează turismul românesc. S-au vândut cu 70.000 de bilete mai mult faţă de anul trecut

Stil

Untold şi Neversea: Promovează turismul românesc. S-au vândut cu 70.000 de bilete mai mult faţă de anul trecut

Când îmbini utilul cu plăcutul iese ceva minunat! Asta vor să demonstreze și organizaorii celor mai cunoscute festivaluri de la noi. Turismul românesc va fi promovat la două dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa care se desfăşoară la noi – Untold şi Neversea.

Ministrul Turismului Bogdan Trif a semnat un protocol cu reprezentanţii celor două evenimente:

Bogdan Trif: „Din parteneriatul acesta câştigă România. Este un obiectiv comun să promovăm România ca destinaţie turistică şi vorbim de peste 500 de mii de oameni care participă la aceste evenimente. Dar, mai mult decât atât, mediatizarea lui este uriaşă.

De departe este cel mai mediatizat eveniment din România. Anul trecut a fost doar Transilvania – all inclusiv, acum vorbim de România – all inclusiv, şi vrem să promovăm toate obiecvtivele turistice importante din toată ţara”.

Potrivit organizatorilor, anul acesta la cele două evenimente sunt aşteptate peste o jumătate de milion de persoane.

Până acum s-au vândut cu 70.000 de bilete mai mult faţă de anul trecut.

Ce obiective turistice  se bucură de reduceri

Totodată, în parteneriat cu Ministerul Turismului, brăţările de festival Untold şi Neversea vor oferi în perioada 5 iulie -30 septembrie reduceri sau alte facilităţi la peste 70 de obiective turistice importante din întreaga ţară.

“Pentru a putea promova turiştilor cât mai multe atracţii ale României, anul acesta este disponibilă platforma online atat pe untold.com/romania-all-inclusive cât şi pe neversea.com/romania-all-inclusive, unde pot fi încărcate în mod gratuit obiective turistice

(castele, muzee, conace, complexe turistice de tip hotel-restaurant), singura obligaţie a operatorilor fiind de a oferi un beneficiu posesorilor de brăţară Untold şi Neversea 2018”, se mai arată în comunicat.

Citește și: Neversea 2018: Alte două nume cunoscute care vor fi prezente la festival au fost dezvăluite!

Înscrierile pe plaftormă pot fi făcute până la data de 1 august 2018. Toate obiectivele turistice care se vor înscrie în platformă vor fi promovate atât pe site-urile celor două festivaluri cât şi în timpul acestora, în cadrul standului România All Inclusive.

Festivalul Untold are loc la Cluj Napoca între 2-5 august, iar festivalul Neversea, pe o plajă din Constanţa, între 5 şi 8 iulie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Stil

To Top