Doliu în televiziune! A murit Zef Eisenberg, celebrul prezentator din Marea Britanie

03.10.2020
Doliu în televiziune! A murit Zef Eisenberg, celebrul prezentator din Marea Britanie

Antreprenor de succes și celebru prezentator de televiziune, Zef Eisenberg a murit într-un accident auto.

Omul de afaceri a trecut în neființă după ce a încercat să doboare un record de viteză.

Deși nu este primul eveniment sportiv de acest gen la care participă, ultima competiție i-a fost fatală și i-a adus sfârșitul la doar 47 de ani.

Celebrul Zef Eisenberg a murit într-un bolid de lux

Prezentatorul tv a fost fondatorul Maximuscle, firmă care vinde suplimente pentru sportivi, și se afla la volanul unui Porsche 911 Turbo S în momentul accidentului.

Autoturismul care i-a adus moartea atinge viteza de 100 de kilometri pe oră în mai puţin de trei secunde. Tragedia a avut loc pe pista aeroportului Elvington din comitatul britanic Yorkshire.

Antreprenorul de succes voia să doboare recordul de viteză de 334 de kilometri pe oră, stabilit pe uscat de pilotul Tony Densham în 1970.

„Incidentul a avut loc în timpul unei tentative de a stabili un nou record de viteză în Marea Britanie, iar şoferul de 47 de ani, Zef Eisenberg, a murit la faţa locului”, au transmis autoritățile.

Zef Eisenberg, trecut prin multe accidente grave

Zef Eisenberg era cunoscut ca un împătimit al vitezei şi a reuşit să stabilească recorduri pe motociclete, ATV-uri şi la volanul unor bolizi, a anunţat asociaţia UK Motorsport, în urma decesului său, scrie CNN.

De asemenea, cei de la Motorsport UK a anunţat că sunt „profund îndureraţi” de moartea lui Zef Eisenberg. Aceștia au mai dezvăluit că accidentul a devenit subiectul unei anchete.

„Zef era un antreprenor stabilit în Guernsey, prezentator de televiziune şi un membru apreciat al comunităţii de motorsport. Împătimit al vitezei, el a stabilit numeroase recorduri pe uscat, pe motociclete şi la volanul maşinilor”, au precizat oficialii Motorsport UK.

În urmă cu patru ani, Zef Eisenberg a fost implicat într-un accident grav pe Aerodromul Elvington. E vorba de acelaşi loc, unde, în 2006, prezentatorul emisiunii „Top Gear” Richard Hammond a fost la un pas de moarte, după ce a fost implicat într-un accident la o viteză de peste 400 de kilometri pe oră, în urma căruia s-a ales cu leziuni cerebrale.