Știri

100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Ședință solemnă în Parlament

Pe 27 martie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Evenimentul este marcat printr-o ședință solemnă comună a Senatului și Camerei Deputaților.

Parlamentul se reuneşte, marţi, într-o şedinţă solemnă dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

„Pe 27 martie 2018 va fi organizată o şedinţă solemnă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Vor fi invitate toate autorităţile române – preşedinte, Guvern, şamd. Va fi invitat şi preşedintele Parlamentului Republicii Moldova (…) cu o delegaţie de parlamentari”, a afirmat, luni, secretarul Camerei Deputaţilor, Georgian Pop, după şedinţa Birourilor permanente reunite, care au decis ca şedinţa solemnă să aibă loc marţi.

Luni, propunerea pentru organizarea, în luna martie, a unei şedinţe solemne a Parlamentului dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România a fost revendicată şi de PNL, şi de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

„A fost un memorandum al Senatului. A fost o idee comună şi a domnului Tăriceanu, şi a celor de la PNL”, a precizat Georgian Pop.

La şedinţa solemnă, care va avea loc de la ora 10,00, va participa Custodele Coroanei române, Margareta, care va susţine un discurs.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va fi de asemenea prezent la şedinţa comună.

După 106 ani de dominaţie rusă, la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, întrunit în şedinţă solemnă la Chişinău, a votat Unirea provinciei româneşti Basarabia cu România.

Rezultatul votului (86 de voturi pentru, trei împotrivă, 36 de abţineri şi 13 absenţi) a fost anunţat de către preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ. Acesta, împreună cu secretarul acestui for, Ion Buzdugan, au semnat Declaraţia de Unire, potrivit volumului ”Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).

În Declaraţia de unire se specifica:

„Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”.

Citește și: Traian Băsescu, despre unirea României cu Republica Moldova: „Cred că acesta este adevăratul proiect de țară”

Citește și: Traian Băsescu anunță când se împlinește unirea României cu Moldova

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More