Ministerul Educației Naționale anunță o schimbare în ceea ce privește admiterea la liceu 2017. Mai exact, este vorba de metodologia de calcul a mediei de admitere.
Metoda de calcul a mediei pentru admiterea la liceu se schimbă din acest an, ponderea mediilor din clasele gimnaziale scăzând la 20%, faţă de 25 % cât a fost până acum, restul de 80% fiind reprezentat de media de la Evaluarea Naţională, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale.
„Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere”, se arată în ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial în luna august 2016.
Sesiunea de admitere din vara acestui an este prima în care se va aplica noua metodă de calcul.
Proba scrisă la limba română din cadrul Evaluării Naţionale urmează să aibă loc la data de 19 iunie, pe 21 iunie va avea loc proba scrisă la matematică, iar, la data de 22 iunie, elevii din clasa a VIII-a vor susţine proba scrisă la limba maternă.
Citește și: Subiecte la Evaluarea Națională!
Acest articol a fost actualizat la: 8 mai 2017 18:47