Ordonanța a fost aprobată! Codul Fiscal, modificat de Guvern. Cum vor fi afectați românii

Ultimul update: miercuri 8 noiembrie 2017 15:36 Data publicării: miercuri 8 noiembrie 2017 15:30
Autor , în Știri

„Revoluția fiscală” a PSD a fost adoptată astăzi de Guvern, prin ordonanță de urgență. Codul fiscal va fi modificat de anul viitor, iar contribuțiile vor trece din sarcina angajatorului la angajat.

Noile prevederi fiscale au fost criticate şi de patronate, sindicate, dar şi de către preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că „marea revoluţie fiscală” se transformă într-o „bulversare fiscală” ce va băga România „într-o aventură economică şi fiscală cu final trist”.

De altfel, mai multe proteste au fost față de aceste măsuri. Oamenii s-au strâns și azi în Piața Victoriei pentru a cere Guvernului să renunțe la ele.

„Salariile vor scădea cu 25%”, a transmis Sindicatul Funcționarilor Publici, criticând măsurile asumate de Guvernul Tudose. „Guvernul nu oferă măsurile de protecție pentru mediul privat”, a transmis și Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical.

Din 3 ianuarie, prima zi lucrătoare, orice cetățean care va veni cu intenția de a se angaja va fi cel care va plăti cumulat 45% din brutul său. Oamenii trebuie să înțeleagă că ceea ce va scoate azi guvernul nu oferă nicio soluție legislativă pentru ca lucrătorii din mediul privat să aibă vreo protecție, astfel încât să nu piardă din venitul net”, a spus Dumitru Costin.

Cele mai controversate măsuri adoptate sunt transferul contribuţiilor în sarcina angajatilor, scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10% şi impunerea unei taxe de solidaritate pentru angajatori de 2,5%.

Reducerea impozitului pe venit la 10% pentru salariați, pensionari, chirii, venituri din dobânzi, drepturi de autor, alte venituri, cu excepția veniturilor din dividende; Se reduc contribuțiile sociale cu 2 procente; Se transferă contribuțiile de la angajator la angajat. Toate aceste trei măsuri cumulate vor avea ca efect creșterea venitului net al angajatului fără ca angajatorul să plătească mai mult la stat, plus creșterea contribuțiilor pentru pensii”, a spus ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, în ședința de Guvern de azi.

Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a anunțat că va sesiza Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituțională această ordonanță.

Moțiune de cenzură contra Guvernului

PNL, prin vocea președintelui Ludovic Orban, anunță o moțiune de cenzură contra Guvernului PSD-ALDE.

Orban spune că măsurile discutate astăzi în ședința de Guvern sunt „cea mai mare bătaie de joc” la adresa mediului de afaceri.

„Vom apela la toate forțele politice”, a spus Ludovic Orban. El s-a referit și la UDMR, și la grupul celorlalte minorități, și la neafiliați. Aceasta, în condițiile în care liberalii, chiar și alături de USR și PMP, tot ar mai avea nevoie de circa 70 de voturi pentru a trece moțiunea de cenzură.

Tudose dă vina pe multinaționale

Premierul Mihai Tudose a acuzat multinaționalele că au inflamat spiritele, în legătură cu ordonanța de modificare a Codului Fiscal.

Vă spun care este părerea mea despre inflamarea excesivă a opiniei publice. Este vorba despre creșterea contibuțiilor. Acolo, și sindicate, și patronate, care până mai deunăzi erau în regulă cu trecerea contribuției, s-au inflamat după ce Guvernul a decis să introducă niște măsuri ferme în ceea ce privește externalizarea profitului, nefăcând practic altceva decât să transpună în legislația românească o directivă europeană, precum și alte măsuri pe care noi considerăm că trebuie să le luăm ca să nu mai fie deductibil tot profitul”, a spus Mihai Tudose la începutul ședinței de Guvern.

Citește și: GUVERNUL, decizie incredibilă privind salariile românilor

Loading...
Sursa: Huff.ro
Comentarii
  1. musca nicusor , 8 noiembrie 2017 la 19:43

    asa ne trebuie sa faca lipitorile de guvernanti ce vor cu noi pentru ca suntem prosti pentru ca daca ne revoltam putem sa ai omarim pe toti sa le dam foc la avuti si nu poate sa faca nimic legea inpotriva la citeva milioane aceasta e solutia romani