Horoscop aprilie 2018 Vărsător – Oana Hanganu. Vărsătorii trebuie lămurească situații lăsate ”în coadă de pește” de mult timp și să învețe că ”gândirea pozitivă” nu e ”vorbă-n vânt” .
La sfârșit de lună, atenția lor se îndreaptă spre cariera dorită cu adevărat.
Horoscopul lunii aprilie pentru zodia Vărsător este dominat de intrarea planetei Venus în semnul Taurului, în ultima zi de martie. Aflată în zodia Taur, Venus va acționa, până în ziua de 24 aprilie, în sectorul Casei și al familiei din astrograma generală a Vărsătorilor.
Pentru acești nativi, familia va fi o prioritate, motiv pentru care nativii vor face eforturi considerabile să nu își neglijeze cariera și să nu rateze oportunități pe care Jupiter, acum retrograd, le poate aduce sau reactiva.
Comunicarea nativilor cu cei din jur va fi destul de problematică în primele două săptămâni din aprilie, chiar dacă în sectorul Comunicării și a călătoriilor se vor afla Soarele și planeta Uranus, cea care îi patronează pe Vărsători.
Problemele vor fi provocate de Mercur retrograd, aflat în același sector.
Mercur retrograd poate provoca încurcături în călătorii, rătăcirea unor documente, anularea unor evenimente sau ratarea, de către nativi, a unor întâlniri importante la care nu reușesc să ajungă la timp, sistarea unor negocieri sau rediscutarea unor contracte sau proiecte.
Dar, după data de 15 aprilie, când Mercur va reveni la mersul direct, situația se va schimba în bine.
Luna Nouă din data de 16 aprilie le va aduce Vărsătorilor invitații la evenimente interesante, călătorii, un nou contract de muncă sau propunerea de a se alătura unui proiect ce le poate aduce beneficii p termen lung. În 17 aprilie, în zodia Berbec va ajunge și asteroidul Chiron, numit, în astrologie, ”Vindecătorul”.
Acesta îi va ajuta pe nativi să gândească pozitiv în orice situație. Procesul va fi de durată, iar vindecarea de tiparele de gândire negativă se va realiza pas cu pas.
În 18 aprilie, Saturn, planeta Responsabilității, va intra în mers retrograd în zodia Capricorn și va fi urmat, în 22 aprilie, de Pluton planeta Transformării.
În cazul Vărsătorilor, Saturn și Pluton în mers retrograd vor repune pe tapet situații sau discuții lăsate ”în coadă de pește”, pe care nativii le-au evitat sau de care au uitat.
În 20 aprilie, Soarele va intra în zodia Taur și va ”activa” viața de familie a Vărsătorilor și le va aduce noroc nativilor care vor să demareze afaceri la domiciliu sau afaceri de familie.
Între 20 și 24 aprilie, Soarele va acționa în tandem cu Venus, planeta Iubirii, consolidând sau, după caz, refăcând armonia din familia acestora.
În 24 aprilie, Venus va intra în zodia Gemeni și în casa Iubirii din astrograma Vărsătorilor: nativii singuri se vor îndrăgosti, iar cei care au o relație, vor dărui și vor primi (mai) multă iubire. Venus în Gemeni va influența în mod pozitiv relația Vărsătorilor cu copiii și le va aduce vești bune nativilor care își doresc să devină părinți.
La sfîrșitul lui aprilie, atenția Vărsătorilor se va îndrepta spre carieră, iar Luna Plină din data de 30 aprilie le va aduce împliniri în plan profesional sau îi va mobiliza pe nativi să facă schimbările necesare pentru a se îndrepta spre cariera dorită cu adevărat.
BERBEC – TAUR – GEMENI – RAC – LEU – FECIOARĂ – BALANȚA – SCORPION – SĂGETĂTOR – CAPRICORN – VĂRSĂTOR – PEȘTI
Acest articol a fost actualizat la: 2018-04-01T19:48:20+03:00 19:48
Acest site foloseste cookies.
Read More