Guvernul a decis ca 23 ianuarie este zi liberă pentru bugetari. Miercuri, printr-o Hotărâre, Guvernul a decis ca ziua de luni, 23 ianuarie 2017 să fie liberă. Astfel se face legătura între zilele nelucrătoare de weekend , 21-22 ianuarie, și ziua liberă de 24 ianuarie, Ziua Principatelor Române.
„Potrivit prevederilor hotărârii, ziua de 23 ianuarie va fi recuperată, în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 31 ianuarie 2017. Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activității”, informează guvernul, prin intermediul unui comunicat de presă remis.
Pentru funcționarea justiției, hotărârea nu se aplică magistraților și altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești care au procese cu termen de 23 ianuarie.
„În ceea ce privește activitatea derulată prin Trezoreria statului s-au stabilit datele în care unitățile trezoreriei statului înregistrează în contabilitate operațiunile de încasări aferente zilelor de 20 ianuarie și respectiv 23 ianuarie 2017, datele la care vor fi întocmite retururile la încasare, precum și categoriile de operațiuni de plăți prin virament care vor fi efectuate în ziua de 23 ianuarie 2017 de către Ministerul Finanțelor Publice”, se mai arată în comunicat.
Acest articol a fost actualizat la: 2017-01-18T13:07:49+02:00 13:07
Acest site foloseste cookies.
Read More