Categorii Știri

7 moduri corecte prin care se oferă un mărţişor de 1 martie 2019

7 moduri corecte prin care se oferă un mărţişor:

REGULA NR. 1:
Înainte de a vă gândi să cumpăraţi mici amulete sau mărţişoare din piaţă sau de la magazin, gândiţi-vă dacă aveţi timp să concepeţi chiar dumneavoastră un mărţişor. Lucrurile făcute de mână arată dăruire şi respect pentru persoana căreia îi acordaţi mărţişorul. Chiar dacă nu doriţi să faceţi singuri un mărţişor, următoarele reguli rămân valabile.

REGULA NR. 2:
Evită mărţişoarele foarte fandosite: fără sclipici, paiete, culori fosforescente sau alte minuni kitchoase. Alegeţi ceva simplu şi frumos. O broşă în formă de orhidee cu un şnur alb cu roşu este mărţişorul ideal.

REGULA NR. 3:
Nu cumpăraţi cadouri scumpe de 1 Martie. Şi asta dacă vă pasă de buzunarul dumneavoastră. Lăsaţi cadourile mai mari pentru ziua de 8 Martie. Oferiţi mărţişoare cât mai modeste, însă dăruiţi-le cu suflet. O femeie s-ar putea simţi stânjenită dacă primeşte cadouri luxoase deja de la prima zi a lunii martie.

REGULA NR. 4:
Nu luaţi de acasă mărţişoarele de acum doi ani, pe care le-au refuzat persoanele cărora aţi dorit să le înseninaţi primăvara.

REGULA NR. 5:
Dacă nu aveţi până în 15 ani, nu le puneţi pe femei să aleagă între mai multe mărţişoare. Este de prost gust să mergeţi cu o pungă plină de mărţişoare şi să le rugaţi să aleagă între exponate.

REGULA NR. 6:
De asemenea, este de prost gust şi ca femeile să nu mulţumească pentru mărţişoarele primite. Mărţişorul nu se aruncă în poşetă sau pe birou, ci se desface şi, eventual, se atârnă la piept.

REGULA NR. 7:
Chiar dacă persoana căreia doriţi să îi oferiţi un mărţişor este deja încărcată de mărţişoare, nu vă intimidaţi gândindu-vă că sunteţi al 100-lea.

Acest articol a fost actualizat la: 2019-02-28T15:42:35+02:00 15:42

Share
Scris de
Andrei Petrescu

Acest site foloseste cookies.

Read More