Connect with us
A fost câștigat marele premiu de peste 2 milioane euro la Loto 6/49!

Știri

A fost câștigat marele premiu de peste 2 milioane euro la Loto 6/49!

Loteria Română anunţă, joi seară, că a fost câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste două milioane de euro. biletul norocos a fost jucat la o agentie din Topliţa, judeţul Harghita.

„La tragerea Loto 6/49 de astăzi (joi-n.r.), 19 iulie, s-a câștigat premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de 9.720.865,12 lei (peste 2 milioane de euro). Acesta este, până la această dată, cel mai mare premiu câștigat în acest an la acest joc.”, anunță Loteria Română.

Premiul de categoria I la Loto 6/49, în valoare de circa 9,722 milioane lei (peste 2 milioane de euro), a fost câştigat la extragerea de joi, cu un bilet de numai 7,30 lei, informează Loteria Română printr-un comunicat remis AGERPRES.

Acesta este, până la această dată, cel mai mare premiu câştigat în acest an la acest joc.

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 19-015 din Topliţa, judeţul Harghita, şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc.

Acesta este cel de-al patrulea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I, la Loto 6/49, s-a câştigat în data de 15 aprilie 2018 şi a fost în valoare de 1,375 milioane lei.

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile de la data tragerii pentru a-şi revendica premiul.

Câștigătorul are la dispoziție 90 de zile de la data tragerii pentru a-și revendica premiul

Biletul norocos a fost jucat la agenția 19-015 din Toplița din judeţul Harghita și a fost completat cu o varianta simplă la Loto 6/49 și o varianta la Noroc, prețul acestuia fiind de doar 7,30 lei. Acesta este cel de-al patrulea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49.

Citește și: Rezultate Loto 6 din 49, Loto 5 din 40, Joker și Noroc. Numere câștigătoare

Ultima dată, premiul de categoria I, la Loto 6/49, s-a câștigat pe 15 aprilie și a fost în valoare de 1.375.546,09 lei. Câștigătorul are la dispoziție 90 de zile de la data tragerii pentru a-și revendica premiul.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top