Draga Olteanu Matei s-a stins în noaptea de marți spre miercuri, la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Ea a fost una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc. Ea s-a născut 24 octombrie 1933, la București. Draga a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956, iar în luna septembrie a aceluiași an a debutat în piesa „Ziariștii” de Alexandru Mirodan.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului a făcut anunțul dureros și a mărturisit că medicii au făcut toate eforturile pentru ca actrița să rămână în viață. Din păcate azi noapte ea a pierdut lupta.
”Din păcate, în ciuda eforturilor echipei medicale, a colegilor de la Spitalul Sfântul Spiridon, de la secţia ATI, care au stat alături de ea până în ultimul minut, evoluţia ei a fost una nefavorabilă. S-a declarat decesul în cursul acestei nopţi. Patologia era multiplă, iar starea critică susţinută din punct de vedere hemodinamic şi ventilator. Din păcate vârsta şi tot ceea ce am mai spus zilele trecute nu au fost în favoarea vieţii şi s-a pierdut această luptă cu viaţa, din păcate. Am anunţat aparţinătorii şi, din păcate, asta este situaţia. Ne pare rău ca după fiecare pacient pe care îl pierdem”, a declarat Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Ea a avut o carieră vastă, jucând în numeroase piese de teatru și în jur de 90 filme. În plus, a avut și o mulțime de apariții la televiziuni, în emisiuni și diferite producții de Revelion sau alte evenimente importante. Celebra actriță a făcut un cuplu memorabil cu regretatul Amza Pellea jucând-o pe Veta, soția lui Nea Marin.
Cele mai cunoscute piese de teatru în care a jucat Draga Olteanu Matei sunt: „Coana Chirița” după Alecsandri, „Gaițele” de Kiritescu (1977), „Căruța cu paie” de Mircea Ștefanescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D.R. Popescu, „Autorul e în sală” de Ion Baiesu etc.
Viața celebrei actrițe a fost cu adevărat una de film. Ea a trăit o frumoasă poveste de iubire cu reputatul medic Ion Matei, care a murit în aprilie 2014. Pierderea celui care i-a fost alături timp de 44 de ani a fost una dintre tragediile care i-au marcat considerabil existența actriței.
Draga Olteanu Matei a fost extrem de dezamăgită și tristă, mărturisind că supărarea cu care s-a ales după pierderea persoanei iubite nu va dispărea niciodată și că ar fi preferat să moară și ea odată cu Ion Matei.
„Sunt supărată. Supărarea asta nu va trece niciodată. O să moară odată cu mine. Vă spun sincer că aş fi preferat să mor şi eu odată cu el. Dacă există o mare dragoste, cum am trăit eu, ţi se pare că nimic nu mai are rost. 44 de ani am fost foarte fericiţi. Nu a existat niciun secret al longevităţii. Există oameni deştepţi şi oameni tâmpiţi. Oamenii deştepţi se înţeleg bine între ei până la bătrâneţe, îşi descoperă unul altuia motive de admiraţie, lucrurile se încheagă în aşa manieră încât unul fără celălalt nu poate să facă nimic. Asta e dragostea profundă care începe din tinereţe cu atracţia fizică şi se continuă cu iubirea. Ajungi să îl iubeşti pe celălalt cu toată fiinţa ta, respiri odată cu el, plângi odată cu el, râzi odată cu el… Aşa a fost viaţa noastră.”, a povestit, îndurerată, doamna teatrului românesc.
Draga Olteanu Matei a împlinit 87 de ani de curând, însă, de ceva timp, nu mai obișnuia să-și sărbătorească ziua și nici să răspundă la telefon dacă cineva o contacta cu ocazia aniversării ei. Ea simțea că a ajuns într-un punct al vieții în care nu voia să mai facă un eveniment din ziua ei de naștere.
Actrița a mărturisit de curând că este la curent cu tot ce se întâmplă în țară și își amintește cu nostalgie de momentele petrecute alături de colegii săi de breaslă. În plus, ea a a spus că se bucură de tot ce trăiește, de fiecare moment și de fiecare om care îi trece pragul.
Acest articol a fost actualizat la: 2020-11-18T11:04:44+02:00 11:04
Acest site foloseste cookies.
Read More