Tiberiu Cosovan, jurnalist și scriitor, s-a stins din viață la numai de 63 de ani. Acesta a murit în noaptea de duminică spre luni, fiind răpus de o afecțiune cu care s-a luptat ani de zile.
„Drum lin către îngeri, dragul nostru coleg! Aș spune artist, dar dumnealui a fost mult mai mult de atât -a fost Un om înzestrat cu o măiestrie artistică deosebită, cu un calm și o doză de bun simț dusă la extrem, un bun sfătuitor și un coleg cum puțini au norocul sa aibă. Respectul și admirația vor trece dincolo de eternitate! Condoleanțe familiei îndurerate”, este unul dintre mesajele de pe pagina lui Tiberiu Cosovan.
Pe data de 13 noiembrie, acesta urma să împlinească 64 dce ani și să lanseze un album, numit „Prin labririntul gândurilor”.
Înmormântarea va avea loc miercuri, 10 octombrie, la ora 12:00, la Biserica Sf. Înviere din Suceava, potrivit monitorulsv.ro.
Născut în 1954, Tiberiu Cosovan a fost redactor cultural la ziarul „Monitorul de Suceava” timp de 16 ani.
Citește și: Marea soprană Monsterrat Caballe a murit în Spania
În perioada 2002 – 2009 a fost președintele Societății pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina. A fost redactor şef al revistei de literatură și istorie literară „Țara fagilor”, a redactat biografiile mai multor artiști români și străini și a realizat antologii care reunesc articole de presă cu subiecte din Bucovina.
Este autor – împreună cu prof. Ion Cozmei – al volumului “Din Boian la Vatra Dornei – Pelerinaj pe urmele lui Mihai Eminescu” (Editura Augusta, Timişoara, 2004). A contribuit la volumele colective: “Bucovina, anul cultural <Ştefan cel Mare şi Sfînt>” (Editura Muşatinii, Suceava, 2004) şi “Bucovina, anul cultural 2005” (Editura Muşatinii, Suceava, 2005). Are în lucru cărțile: “Mistagogia penumbrei” (Amintiri retro-nostalgice din Suceava de altădată) – publicat fragmente în “Monitorul de Suceava”.
În 2012 Tiberiu Cosovan a primit Premiul ”Graficianul anului 80 al Artelor Plastice Bucovinene”, conferit de Consiliul Judeţean Suceava, iar în 2011 şi 2012 a primit Premiul pentru Publicistică din partea Fundaţiei Culturale a Bucovinei, după ce în 2003 aceeaşi Fundaţie i-a acordat Premiul pentru Jurnalism “Reporter în actualitate”, potrivit Monitorul de Suceava.
Acest site foloseste cookies.
Read More