Academia Rapid a cumpărat brandul FC Rapid. Clubul din Giulești, aproape de marea renaștere

Vești bune pentru fanii rapidiști! Brandul FC Rapid a fost cumpărat în cele din urmă de Academia Rapid, formație care urmează să dispute barajul de promovare în Liga 3.

După mai multe licitații la care nu s-a prezentat nimeni, gruparea susținută de Primăria Sectorului 1 a reușit să cumpere cu  406.800 de euro plus TVA mărcile, culorile şi trofeele clubului aflat în faliment.

Academia Rapid a achiziţionat mărcile prin FC R Bucureşti SA, societate care administrează echipa la care evoluează Daniel Niculae, Daniel Pancu şi Vasile Maftei.

„FC R Bucureşti SA a fost singurul participant la licitaţia de azi, administratorul Adrian Olariu a fost prezent. Şi a cumpărat cu 406.800 de euro plus TVA toate mărcile şi trofeele pe care le deţinea FC Rapid SA.

Câştigătorul licitaţiei a achitat deja 10% din sumă, restul de bani urmând să fie viraţi ulterior. Eu am spus de la început că 400.000 de euro e preţul corect pentru că ăsta fusese stabilit de evaluator.

Până la urmă haina de pe tine nu e cât crezi tu că face, ci cât iei pe ea. Iar faptul că am avut un singur ofertant la licitaţie arată că ăsta este interesul pentru fotbalul românesc în momentul de faţă.

Probabil dacă licitaţia era acum 10-15 ani, brandul şi trofeele se vindeau cu peste 5 milioane de euro, dar acum ăsta e preţul”, a explicat lichidatorul judiciar al SC FC Rapid SA, Mihai Florea, pentru Agerpres.

„Din momentul achiziţiei, adică de azi, Academia Rapid, prin societatea care o administrează SC FC R Bucureşti SA, are toate drepturile privind marca, brandul, culorile şi sigla clubului FC Rapid.

Academia Rapid este din acest moment FC Rapid, fostul şi noul FC Rapid în acelaşi timp. Legat de palmares, acesta a aparţinut FC Rapid SA. Oricum, trebuie să se ştie că acesta nu ţi-l poate da nimeni.

Nu există nicio instituţie, nici FIFA, UEFA sau FRF nu poate emite o hârtie oficială prin care să spună că palmaresul e al unuia sau altuia. Palmaresul e ce ai făcut tu în viaţă, cu ce te lauzi, atât. Eu le-am urat celor care sunt acum FC Rapid mult succes şi să câştige cât mai repede Liga Campionilor”, a precizat Mihai Florea.

Acesta a adăugat că banii pentru achiziţionarea mărcii nu sunt bani publici.

„Ştiu, toată lumea spune că Academia e susţinută de Primăria Sectorului 1, dar nu e aşa.

Nu au dat niciun ban echipei. Şi nici banii ăştia, 400.000 de euro, nu sunt bani publici.

Am extrasul de cont, pot să demonstrez asta. Niciun euro nu vine de la Primărie, că nu are cum. 

Primarul am înţeles că nu are nici măcar majoritatea în Consiliul Local, aşa că nu poate investi într-o societate privată. Poate în viitor să îi ajute cu baza sportivă de la Pro Rapid”, a mai spus Florea.

Academia Rapid a câştigat ediţia 2017-2018 a Ligii a IV-a, pe Bucureşti, şi va disputa barajul pentru promovarea în Liga a III-a cu AFC Singureni, câştigătoarea Ligii a IV-a din Judeţul Giurgiu, în 16 şi 23 iunie.

Istoricul licitațiilor pentru FC Rapid

Mărcile, culorile, sigla şi trofeele FC Rapid s-au vândut abia la a 19-a licitaţie. Lichidatorul judiciar al FC Rapid SA a organizat în total 19 licitaţii pentru vânzarea mărcilor, culorilor şi trofeelor clubului de fotbal după cum urmează:

10 noiembrie 2017 – preţ de pornire 3,4 milioane euro + TVA, 23 noiembrie 2017 – 3,06 milioane de euro + TVA, 15 decembrie 2017 – 2,754 milioane de euro + TVA,

12 ianuarie 2018 – 1,7 milioane de euro + TVA, 9 februarie 2018 – 1,7 milioane de euro + TVA, 28 februarie 2018 – 1,530 milioane de euro + TVA şi 8 martie 2018 – 1,374 milioane de euro + TVA,

15 martie 2018 – 1,239 milioane euro + TVA, 29 martie 2018 – 1,115 milioane de euro + TVA, 5 aprilie 2018 – 1,004 milioane de euro + TVA, 12 aprilie 2018 – 903.668 euro + TVA, 19 aprilie 2018

813.301 euro + TVA, 3 mai 2018 – 731. 971 euro + TVA, 10 mai 2018 – 658.774 euro + TVA, 17 mai 2018 – 592.897 euro + TVA, 24 mai 2018 – 533.607 euro + TVA, 31 mai 2018 – 480,247 euro + TVA,

7 iunie 2018 – 432.223 euro + TVA şi 12 iunie 2018 – 406.800 euro + TVA. Cu excepţia ultimei licitaţii, la niciuna dintre celelalte nu s-a prezentat vreun cumpărător.

De la prima licitaţie şi până în prezent, Academia Rapid Bucureşti a fost singura care s-a arătat interesată de achiziţionarea mărcilor şi trofeelor FC Rapid, dar a refuzat să participe considerând preţul de pornire mult prea ridicat.

Adunarea Generală a Creditorilor a stabilit, în şedinţa sa din 26 octombrie 2017, ca preţul de pornire al licitaţiei pentru vânzarea mărcilor şi culorilor echipei giuleştene să fie de 3,4 milioane de euro plus TVA. Iniţial, o firmă specializată în evaluare stabilise ca preţ de pornire 406.000 de euro plus TVA, sumă respinsă de creditorul majoritar Valerii Moraru.

Se reunesc toate „Rapidurile?”

Academia Rapid Bucureşti, echipă înfiinţată anul acesta în asociere cu Primăria Sectorului 1, care a obţinut prin închiriere dreptul de folosinţă a mărcii, culorilor şi siglei FC Rapid de la societatea SC FC Rapid SA, aflată în lichidare, a evoluat în acest sezon în Liga a IV-a.

Gruparea de fotbal Rapid a intrat în procedură de insolvenţă în 7 decembrie 2012, iar la 13 iunie 2016 Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii.

Suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru era de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro. Conform legii, lichidatorul trebuia să scoată la licitaţie sigla, culorile şi mărcile FC Rapid.

După declararea falimentului, echipa de fotbal FC Rapid a fost exclusă în vara anului 2016 din Liga I.

În acest moment sunt două echipe care se doresc a fi continuatoarele echipei Rapid: AFC Rapid, asociaţie non-profit care a administrat clubul până în 2006 şi care deţine 0,25 la sută din acţiunile SC FC Rapid SA, şi Academia Rapid, grupare administrată de SC FC R Bucureşti SA.

Pe lângă aceste cluburi, din viitorul sezon al Ligii 5 va debuta și ACS „Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului” Rapid, o echipă înființată de T2, o parte a galeriei rapidiste.

Cu toate acestea, se presupune că AFC Rapid va accepta fuziunea cu Academia Rapid, având în vedere starea financiară precară a primei echipe și faptul că aceasta a ratat și playoff-ul Ligii a patra.

Citește și: CSA Steaua – Rapid scor final 0-2 şi rezumat video – Playoff Liga 4

Share
Scris de
Catalin Nae

Acest site foloseste cookies.

Read More