Știri
Accident în Alba: Un mort și trei răniți
Accident în Alba, luni dimineața. O persoană a murit iar alte trei au fost rănite după ce o autoutilitară s-a ciocnit cu un autoturism de teren.
Accidentul a avut loc pe DN 1, în zona localităţii Miraslău. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, o autoutilitară a intrat pe contrasens într-o curbă şi s-a ciocnit frontal cu un autoturism de teren.
Șoferul autoutilitarei, în vârstă de 52 de ani, și-a pierdut viața în urma impactului. Alţi trei pasageri din cele două maşini au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.
Citește și: Cod Galben de ceață în cincisprezece județe
Din cauza accidentului, circulația pe DN1, între Aiud şi Turda, s-a desfăşurat cu dificultate câteva zeci de minute.
Autoritățile fac cercetări pentru a afla cauzele producerii accidentului.