Connect with us
Accident autostrada Timișoara-Lugoj: Trei mașini au căzut de pe o platformă

Știri

Accident autostrada Timișoara-Lugoj: Trei mașini au căzut de pe o platformă

Accident pe autostrada Timișoara-Lugoj. O mașină cu platformă, care transporta mai multe autoturisme, a fost lovită de o altă mașină. În urma impactului, trei autoturisme au căzut de pe platformă pe șosea. În plus, o persoană a fost rănită.

Din cauza acestui accident, circulația pe autostrada Timișoara-Lugoj este oprită la ora transmiterii acestei știri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Banat” al judeţului Timiş, Mugurel Ioja, a declarat, pentru News.ro, că accidentul rutier a avut loc, vineri după amiază, pe autostrada Timişoara – Lugoj, în apropierea localităţii Izvin din judeţul Timiş.

”Şoferul unei maşini cu platformă pe care erau transportate mai multe autoturisme a frânat, nu se ştie din ce motive. Un alt conducător auto a venit din spate, l-a lovit şi trei maşini de pe platformă s-au prăbuşit pe şosea şi s-au distrus. Pompierii au intervenit pentru degajarea şoselei”, a declarat Ioja.

În urma accidentului o persoană a fost uşor rănită.

Traficul rutier pe Autostrada Timişoara – Lugoj, la kilometrul 594, este blocat, potrivit poliţiştilor.

Tot astăzi a avut loc un grav accident de circulație pe DN1, în dreptul localității Nistorești. Două persoane au murit și alte trei au fost rănite după ce o mașină a intrat pe contrasens.

Raluca Brezeanu, purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, a explicat că accidentul a avut loc pe DN 1 la km 101. În urma coliziunii dintre două mașini două persoane și-au pierdut viața.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că evenimentul s-ar fi produs pe fondul pătrunderii pe contrasens a uneia dintre mașinile implicate.

Traficul rutier în zonă este restricționat. La locul accidentului au intervenit echipaje ale ISU, Ambulanțe și Poliție, în condițiile în care persoanele decedate au rămas încarcerate.

Conform unui comunicat de presa transmis ulterior de ISU Prahova, la fața locului s-au deplasat opt echipaje. Dintre acestea se numără o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare. De asemenea a fost nevoie de o ambulanță SMURD și cinci ambulanțe ale Serviciului Judetean de Ambulanță (SAJ) Prahova.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top