Două persoane au fost rănite, marţi, într-un accident care s-a produs pe şoseaua de centură a Capitalei şi în care au fost implicate o autoutilitară şi un TIR, circulaţia fiind blocată pe ambele sensuri.
Unul dintre răniţi a fost descarcerat de echipajele de intervenţie, victimele urmând a fi transportate la spital.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, un accident a avut loc pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona Măgurele.
În accident au fost implicate o autoutilitară şi un TIR, o persoană fiind încarcerată în autoutilitară.
La accident au intervenit o autospecială de stingere, una de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi terapie intensivă mobilă, persoana prinsă în autoutilitară fiind descarcerată. Aceasta este conştientă şi va fi transportată la Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni.
O a doua persoană, şoferul TIR-ului, va fi transportată la acelaşi spital cu ambulanţa SMURD.
Circulaţia este blocată pe ambele sensuri în zona unde a avut loc accidentul.
Circulaţia este blocată pe ambele sensuri pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona Măgurele, în urma unui accident produs între o autoutilitară şi un TIR, anunţă oficiali ai ISUBIF.
O persoană a rămas încarcerată în autoutilitară şi are o stare conştientă şi cooperantă.
Se intervine cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, ambulanţă SMURD şi de terapie intensivă mobilă.
Potrivit ISUBIF, persoana a fost descarcerată şi va fi transportată la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, fiind conştientă.
Acest site foloseste cookies.
Read More