Accident grav! O femeie a fost lovită în plin de un autobuz VIDEO

Ultimul update: marți 27 februarie 2018 15:45 Data publicării: marți 27 februarie 2018 15:45
Autor , în Știri

Un accident grav a avut loc în Timişoara. O femeie a fost lovită din plin de autobuzul Expres 2, marți dimineața, pe Calea Aradului din Timișoara.

Accidentul a fost surprins de un șofer care are instalată o cameră video pe bord.

Atenție, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional.

Vinovat de producerea accidentului este șoferul autobuzului, un bărbat de 62 de ani. Acesta nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața sa și nici nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

Accidentul a fost surprins de un alt şofer din trafic

Astfel, când șoferul din fața sa a frânat la trecerea de pietoni, șoferul autobuzului a virat brusc pe prima bandă.
Acela a fost momentul în care a lovit din plin o femeie de 37 de ani care se angajase în trecerea regulamentară a carosabilului, proiectând-o pe trotuar.

Victima a fost transportată de urgență la spital, iar șoferul STPT, potrivit reprezentanților IPJ Timiș, s-a ales acum cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

El a fost testat și cu aparatul etilotest care a indicat un rezultat negativ. În acest caz a fost deschisă o anchetă.

Citeşte şi Accident groaznic în Dâmboviţa. A murit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp. Despre cine e vorba

Accident deosebit de groaznic în Ialomiţa. Şoferul unui autoturism a murit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate.

Accident cumplit, vineri noapte, în Ialomiţa. Un tânăr de 21 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate e pe drumul comunal 51.

Practic, autoturismul s-a încolăcit pe un stâlp de electricitate, care s-a rupt de la bază şi se mai ţinea doar în firele electrice.

La faţa locului a ajuns şi o echipă ENEL pentru oprirea curentului electric

Purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, Lăcrămioara Chirea, a declarat pentru Agerpres, că a fost nevoie de intervenţia unei echipe ENEL pentru oprirea curentului electric şi stabilizarea stâlpului cu o macara.

La faţa locului au fost aduse o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj SMURD şi unul de la ambulanță.

Șoferul era prins între fiarele mașinii, iar când pompierii au reușit să-l scoată era deja decedat.

Loading...
Langkawi e THE ONE
Langkawi e THE ONE
Sursa: Huff.ro
Comentarii