Accident grav pe DN1: O persoana a murit si cel putin sapte sunt ranite

11.08.2016
Accident grav pe DN1: O persoana a murit si cel putin sapte sunt ranite

Accident grav pe DN1, intre Busteni si Azuga. O persoana a murit si mai multe au fost ranite, dupa ce o camioneta care se indrepta spre Brasov a intrat pe contrasens si s-a ciocnit cu un autovehicul in care se aflau noua persoane.

Citeste si: Accident grav in Mures: Doua persoane au murit pe loc

Citeste si: Incendiu la un depozit de vopsea, in Constanta

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, Marian Popescu, politistii rutieri au stabilit ca accidentul s-a produs la kilometrul 134 al drumului national 1, intre Busteni si Azuga, dupa ce o camioneta care mergea spre Brasov a intrat pe contrasens si s-a ciocnit cu un autovehicul de tip 8 +1, inmatriculat in judetul Cluj, in care se aflau noua persoane, toate din Turda.

In urma impactului dintre cele doua masini, o persoana din autovehiculul de 8 +1 si-a pierdut viata, sapte au fost ranite si o alta persoana a ramas incarcerata.

Potrivit lui Marius Mihai, de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Prahova, cele sapte persoane au suferit rani multiple, fiind duse la spital cu ambulante ale Serviciului Judetean de Ambulanta si ale SMURD.

Purtatorul de cuvant al IPJ Prahova a precizat ca pasagerii masinii 8 +1 implicate in accident sunt cunostinte ale soferului si mergeau in tari din Europa.

Traficul in zona producerii accidentului a fost restrictionat.