Connect with us

Știri

Accident groaznic în Caraș-Severin! Trei morți pe DN 6, trafic blocat

Trei persoane au murit și două au fost rănite, dintre care una foarte grav, după ce o autoutilitară și un autoturism s-au ciocnit violent joi pe DN 6, între localităţile Slatina Timiş şi Ilova, din județul Caraș-Severin.

Accidentul s-a produs în jurul orei 13.30. În urma impactului violent, trei dintre persoanele aflate în autoturism au murit pe loc, iar cea de-a patra a fost transportată de urgenţă la spital, starea victimei fiind foarte gravă.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 65 de ani, din Armeniș, a condus un autoturism pe D.N.6, dinspre Caransebeș spre Orșova.

Şoferul autoutilitarei s-a ales doar cu răni uşoare şi a refuzat să fie transportat la spital

La km 436 m, acesta nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea unei depășiri multiple și a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 45 de ani, din Mehedinți, a informat Cecilia Dăneț, reprezentantul IPJ Caraș-Severin.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers timp de aproximativ 30 de minute, la această oră circulându-se dirijat pe un sens.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top