Connect with us
Accident în București. Circulația pe linia de tramvai 41, blocată

Știri

Accident în București. Circulația pe linia de tramvai 41, blocată

Marți dimineață, s-a produs un accident în București, care a dus la blocarea liniei de tramvai 41, vreme de o oră și jumătate, spre nemulțumirea bucureștenilor.

Blocajul s-a manifestat din cauza unui accident în zona staţiei Braşov, în care a fost implicată o persoană, au anunţat reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB).

Pentru preluarea călătorilor a fost introdusă linia naveta de autobuze 641.

Potrivit reprezentanţilor STB, tramvaiele 41 nu au circulat între orele 5:40 şi 7:07.

STB anunță că a cumpărat stații noi de spălare

Societatea de Transport București (STB) SA a recepționat două stații noi de spălare a vehiculelor – în depourile Vatra Luminoasă și Bujoreni -, iar până la sfârșitul lunii decembrie alte trei depouri – Berceni, Colentina și Titan – vor beneficia de stații de spălare moderne, ecologice, cu un consum minim de energie.

“Igienizarea vehiculelor constituie o prioritate pentru actuala conducere a STB SA, care face eforturi pentru creșterea gradului de confort al călătorilor”, se arată în comunicatul transmis redacției.

Astfel, începând de luni, troleibuzele de pe liniile 66, 70, 79, 85, 86, 90, 61, 62, 69, 91, 93 și 96 ies în traseu numai după ce sunt curățate prin aceste procedee moderne.

Noile stații sunt complet automatizate și folosesc un proces de spălare ecologic, prin utilizarea unor substanțe moderne de spălare și limpezire și a osmozei pentru filtrarea apei. Totodată, pe lângă infrastructura de spălare, stațiile utilizează aspiratoare de praf și mașini de spălat cu apă sub presiune.

Până la sfârșitul anului, și vehiculele de pe liniile 73, 74 și 76, 14, 16, 21, 36 și 46, 19, 23, 27, 40 și 56, de la depourile Berceni, Colentina și Titan, vor fi la fel de bine igienizate. Menționăm că depourile modernizate Dudești, Alexandria, Giurgiului și Militari sunt deja dotate cu stații de spălare moderne.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top