Trei oameni, printre care şi un copil, au murit şi alte şase persoane au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau a căzut în Dâmboviţa în noaptea de duminică spre luni.
Accidentul a avut loc în jurul orei 3:30, la intersecţia Splaiului Unirii cu Centura Bucureşti, la ieșirea către Autostrada Soarelui.
Se pare că şoferul a pierdut controlul volanului, la intrarea pe şoseaua de centură. Până la sosirea pompierilor şi scafandrilor, câţiva martori au încercat să salveze victimele. Martorii au descris clipele cumplite prin care au trecut victimele:
„Nu s-a auzit decât o bubuitură mare și atât. Am scos patru persoane și la restul nu am putut să intram în apă”, a declarat un martor, pentru Digi 24.
„În mașină erau două persoane încarcerate, una a fost dusă de râu mai jos și șase s-au autoevacuat”, a declarat Rupa Remus, de la Biroul de Coordonare Intervenții și Misiuni.
„Două victime au fost extrase cu leziuni incompatibile cu viața. Un copil a fost scos în stop cardio, s-a încercat resuscitarea, fără rezultat, celelalte victime au fost transportate la spital”, a explicat Maria Luiza Trușcă, medic al echipajului de urgență.
Acest site foloseste cookies.
Read More