Connect with us
Accident în Galați, pe 27 august. Trei răniţi şi trei maşini avariate într-o coliziune în lanţ

Știri

Accident în Galați, pe 27 august. Trei răniţi şi trei maşini avariate într-o coliziune în lanţ

Accident deosebit de grav pe 27 august în minicipiul Galați. Trei persoane au ajuns la spital iar trei maşini au fost avariate, luni, în urma unei coliziuni în lanţ petrecute pe Drumul de Centură al municipiului Galaţi, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Gabriela Costin.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Gabriela Costin a dezvăluit că s-a produs coliziunea din cauza unui şofer, de 63 ani, care nu s-a asigurat când a făcut un viraj la stânga.

„Din primele cercetări a reieşit că şoferul unui autoturism, un bărbat de 63 ani, care circula la volanul unei maşini pe Drumul de Centură, a vrut să vireze la stânga fără să se asigure. A intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un bărbat, de 26 ani.

În urma impactului cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în altă maşină care era oprită, şoferul aşteptând pentru a vira la stânga”, a precizat Gabriela Costin.

Citește și: Accident în județul Iași între un microbuz și un autoturism. Sunt 10 victime

Şoferii primelor două maşini implicate în accident, dar şi o pasageră din prima maşină au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii rutieri au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește și: Accident în 2 Mai: Patru oameni au fost răniți

Tot astăzi, a avut loc un grav accident și în Valea Călugărească, județul Prahova. Cinci persoane au fost rănite, dintre care două sunt rănite grav.

Incidentul s-a petrecut luni pe DN 1B, pe raza localităţii Valea Călugărească, în zonă traficul desfăşurându-se pe un singur fir, alternativ, pe sensul Buzău-Ploieşti, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

Două autospeciale pentru descarcerare, necesare pentru salvarea victimelor

Conform sursei menţionate, în accident au fost implicate două autoturisme şi un autotren, iar pentru salvarea victimelor s-a intervenit cu două autospeciale pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

Cinci persoane au fost transportate la spital, respectiv patru adulţi şi un minor, dintre care două în stare gravă.

„Traficul rutier este îngreunat pe DN 1B Ploieşti-Albeşti-Paleologu, la kilometrul 19, pe raza localităţii Valea Călugărească. (…) Circulaţia se desfăşoară pe un fir alternativ, pe sensul Buzău către Ploieşti”, a anunţat Centrul INFOTRAFIC al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top