Categorii Știri

Accident în Stoenești, Olt, pe 28 august. O femeie a murit și alte două persoane au fost rănite grav

Accident în Stoenești, Olt. O femeie a murit şi alte două persoane au fost rănite şi transportate la spital, după ce un microbuz s-a răsturnat marţi dimineaţa, pe DN6, la ieşirea din localitatea Stoeneşti spre municipiul Caracal.

În accident a fost implicat un microbuz cu capacitate de nouă locuri, în care se aflau şase persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie de la ISU, Ambulanţă şi Poliţie, microbuzul a fost găsit răsturnat, în afara părţii carosabile, iar unul dintre pasageri, o femeie, era blocată în autovehicul, inconştientă.

Celelalte cinci persoane erau în afara microbuzului, conştiente.

La intervenţie au participat pompieri de la Stoeneşti, un echipaj SMURD de la Caracal şi un echipaj de Ambulanţă.

După ce a fost extrasă din microbuz de pompieri, victima în stare de inconştienţă, o femeie de 41 de ani, din Alexandria, a fost preluată, în stop cardio-respirator, de echipajele medicale. Au fost efectuate manevre de resuscitare, dar fără rezultat favorabil.

Citește și: Accident în Valea Călugărească, pe 27 august. Cinci victime, două dintre ele sunt rănite grav

„Patru bărbaţi şi o femeie, conştienţi, au fost asistaţi medical la faţa locului, dintre aceştia un bărbat şi o femeie, care prezentau diferite traumatisme, au fost transportaţi la Camera de Urgenţă a Spitalului Caracal. Celelalte trei persoane au refuzat transportul la spital”, a precizat Victor Enuş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţi de Urgenţă (ISU) Olt.

Citește și: Accident în Galați, pe 27 august. Trei răniţi şi trei maşini avariate într-o coliziune în lanţ

Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs în condiţiile în care şoferul, un bărbat de 23 de ani, din Slatina, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Șoferul autoutilitarei nu consumase alcool

„În urma cercetărilor efectuate a reieşit faptul că, un bărbat de 23 de ani, din Slatina, în timp ce conducea autoutilitara pe DN6, pe raza comunei Stoeneşti, într-o curbă la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se în afara carosabilului”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.

Şoferul nu consumase alcool. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Share
Scris de
Vlad Mirabela

Acest site foloseste cookies.

Read More