Accident la Iacobeni. Traficul feroviar între Ardeal și Moldova, blocat

28.09.2018
Accident la Iacobeni. Traficul feroviar între Ardeal și Moldova, blocat

Un accident s-a petrecut la Iacobeni, în județul Suceava. Un TIR încărcat cu clei adeziv s-a răsturnat pe calea ferată, blocând circulația feroviară între Ardeal și Moldova.

La fata locului au intervenit militarii Detasamentului de Pompieri Vatra Dornei, cu două autospeciale și o ambulantă SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ. Victima a fost transportată la spital.

Reprezentanții ISU au transmis că nu există riscul unei explozii.

Circulaţia feroviară a fost închisă vineri dimineaţa, începând cu ora 10:15, pe raza SRCF Iaşi, între staţiile CF Iacobeni – Argestru, din cauza unui autocamion care s-a răsturnat pe calea ferată, informează Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA, printr-un comunicat remis AGERPRES.

„La faţa locului se află reprezentanţii autorităţilor care anchetează cauzele producerii acestui incident, precum şi echipele de specialişti care vor interveni cu o macara de mare tonaj pentru ridicarea autocamionului şi eliberarea căii ferate.(…)

Vă asigurăm că măsurile operative întreprinse de personalul feroviar au ca principal scop asigurarea continuităţii traficului feroviar până la finalizarea intervenţiei şi redeschiderea circulaţiei în condiţii de siguranţă”, precizează reprezentanţii companiei.

Trenul IR 1833, care circulă pe relaţia Iaşi – Timişoara Nord, a fost oprit (ora 10:38) în staţia CF Iacobeni şi aşteaptă redeschiderea circulaţiei.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs acest accident.

Citește și: Nepotul Mariei Ghiorghiu a murit. Cum s-a produs accidentul