Știri

Accident mortal: Live pe Facebook, în drum spre moarte

Tragedie noaptea trecută pe o șosea din Vrancea. Doi tineri, de 14 şi 18 ani, pasageri într-un autoturism condus de un alt tânăr, de 19 ani, au murit în urma unui accident de circulaţie petrecut pe DN 2, în zona popasului Tâmboieşti, a informat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Potrivit surse citate, conducătorul unui autoturism a pierdut controlul volanului pe fondul carosabilului umed şi a intrat într-un podeţ. În urma producerii accidentului a rezultat decesul a doi tineri, unul de 18 ani din Odobeşti şi altul de 14 ani din Slobozia Bradului, ambii pasageri în maşină.

Şoferul, în vârstă de 19 ani, şi un alt pasager, de 17 ani, au fost răniţi uşor.

În timp ce rulau pe şosea, aceştia transmiteau live pe Facebook, cu dispozitivul de filmat pus pe bordul autoturismului. Înregistrarea de pe Facebook are doar un minut şi 33 de secunde.

În imagini apar cei patru tineri care au demarat dintr-o parcare într-o maşină cu volan pe dreapta, strigând „puneţi-vă centurile, decolăm, bagă muzică”.

Accidentul a fost transmis în direct

Atât şoferul cât şi pasagerul din dreapta încearcă de mai multe ori să aşeze telefonul mobil într-o poziţe cât mai bună pentru realizarea filmării.

La un moment dat, imaginile se întrerup brusc în momentul în care maşina loveşte capul de pod. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie, maşina în care se aflau cei patru tineri a derapat şi s-a lovit violent de un podeţ de pe DN2, în zona popasului Tâmboeşti.

Poliţiştii au stabilit că accidentul s-a produs din cauza lipsei de experienţă, a neatenţei la volan şi a carosabilului umed. Ancheta continua, iar oamenii legii verifică imaginile apărute pe Facebook.

„Am văzut şi noi imaginile, au transmis transmis live pe Facebook în timp ce se aflau în maşină. Vor face verificări colegii, vor lua în calcul şi filmarea de pe Facebook. Oricum, cauza probabilă a accidentului este neatenţie la volan dar şi lipsa de experienţă. Şoferul nu are experienţă, are permis din octombrie 2017. În locul în care s-a produs accidentul este o succesiune de curbe, este şi pantă, este un traseu care necesită atenţie. Probabil nu şoferul nu a respectat nici limita de viteză în localitate. Se continuă cercetările”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, comisarul şef Zorel Burlan, de la Poliţia Vrancea.

Imediat după producerea accidentului, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje medicale care nu i-au mai putut salva pe cei doi tineri de 14 ani şi de 18 ani, din localităţile Odobeşti şi Slobozia Bradului.

Celelalte două victime, conducătorul auto de 19 ani şi un adolescent de 17 ani, ambii din Slobozia Bradului, au scăpat cu răni uşoare.

Acest articol a fost actualizat la: 2018-07-20T10:06:13+03:00 10:06

Share
Scris de
Ais Cristian

Acest site foloseste cookies.

Read More