Connect with us
Accident pe A2. CNAIR susţine că panourile de avertizare a şoferilor funcţionau

Știri

Accident pe A2. CNAIR susţine că panourile de avertizare a şoferilor funcţionau

După ce fostul şef al CNADNR, actuala CNAIR, a acuzat compania că nu s-a pregătit cum trebuie pentru vremea de iarnă, reprezentanţii instituţiei vin cu câteva clarificări în legătură cu situaţia de azi dimineaţă de pe A2.

Accident pe A2: Ce mesaj au văzut şoferii pe panouri

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, CNAIR, susţine că în momentul în care maşinile s-au ciocnit în lanţ pe A2, panourile de avertizare funcţionau, afişând mesajul „Atenţie! km 96-km 117+500 limită de viteză 60 km la oră”.

„Pentru panourile VMS cu mesaje variabile disponibile pe tronsoanele de autostrăzi din România, toate mesajele sunt afişate în baza unui protocol între CNAIR SA şi Poliţia Autostrăzi, după notificarea administratorului drumului de către Poliţia Autostrăzi. În momentul producerii accidentului panourile funcţionau. Pe acestea rula mesajul “Atenţie ! km 96 – km 117+500 limită de viteză 60 km/h !””, anunţă CNAIR.

Mesajele de avertizare sunt de obicei afişate sub forma unor pictograme sau mesaje text, doar la notificarea Poliţiei Autostrăzi.

„Aceste panouri informative au ca principal scop oferirea participanţilor la trafic de informaţii suplimentare pentru siguranţa circulaţiei şi nu sunt indicatoare rutiere obligatorii ce se regăsesc în codul rutier”, anunţă Compania, care face apel către şoferi „să respecte regulile de circulaţie, în special să adapteze viteza la condiţiile de drum”, notează news.ro.

CITEŞTE ŞI: Accident pe A2. Parchetul de la Lehliu a deschis dosar penal. Vinovatul nu a fost identificat încă

Traficul rutier a fost blocat azi dimineaţă la kilometrul 67, după ce mai multe maşini s-au ciocnit. Carambolul s-a soldat cu moartea a trei persoane, iar alte 60 au fost rănite. Dintre cei răniţi, 42 se află în spitalele bucureştene. ISU Călăraşi a activat planul roşu de intervenţie la câteva minute după producerea accidentului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top