Știri
Actorul Corneliu Gârbea a murit la vârsta de 90 de ani
Doliu în cinematografia românească. Celebrul actor Corneliu Gârbea s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.
Actorul Cornel Gârbea, cunoscut publicului pentru activitatea de la Teatrul Mic din Bucureşti, precum şi pentru rolurile jucate în mai multe filme realizate mai ales în perioada de dinainte de 1990 de către regizorul Sergiu Nicolaescu, a murit, la 13 iulie 2018, la vârsta de 90 de ani, a anunţat Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film.
“Actorul a trecut în nefiinţă vineri, 13 iulie. Informaţia a fost anunţată Uniunii de către familia lui Cornel Gârbea”, a anunţat preşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film, într-o precizare pentru Agerpres.
Cornel Gârbea s-a născut la 5 septembrie 1928, în Gheorghieni. Absolvent al Institutului de Teatru din Cluj (promoţia 1952). A fost actor la Teatrul Mic din Bucureşti, conform imdb.com.
În ce filme a jucat Corneliu Gârbea
A jucat într-un număr mare de filme, colaborând îndeosebi cu regizorul Sergiu Nicolaescu. I-a fost acordată medalia Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru merite în domeniul artei dramatice”, precizează cinemagia.ro.
Din bogata sa filmografie amintim: „Dacii” (1967), „Războiul domniţelor” (1969), „Mihai Viteazul” (1970), „Răzbunarea” (1972), „Cu mâinile curate” (1972), „Un comisar acuză” (1974), „Păcală” (1974),
„Când trăieşti mai adevărat” (1974), „Pe aici nu se trece” (1975), „Osânda” (1977), „Pentru patrie” (1978), „Das verschollene Inka-Gold” (1978), „Nea Mărin Miliardar” (1979), „Mihail, câine de circ” (1979),
„Falansterul” (1979), „Ultima noapte de dragoste” (1980), „Burebista” (1980), „Capcana mercenarilor” (1981), „Duelul” (1981), „Iancu Jianu, haiducul” (1981), „Trandafirul galben” (1981), „Şantaj” (1982),
„Secretul lui Bachus” (1984) „Sosesc păsările călătoare” (1984), „Ciuleandra” (1985), „Ringul” (1985), „Secretul lui Nemesis” (1985), „Mircea” (1989), „Coroana de foc” (1990), „Triunghiul morţii.
Citește și: Fostul cumnat al lui Mircea Badea a murit. Cauza morții lui Ciprian Chirvasiu
Citește și: Călin Farcaș a murit. Cum a grăbit incompetența autorităților române sfârșitul tânărului