Categorii Știri

Actorul Horațiu Mălăele a fost confirmat cu noul virus

Horațiu Mălăele a fost confirmat cu noul virus. Actorul avea un eveniment la care trebuia să participe peste câteva zile, însă, cel mai probabil, asta nu se va mai întâmpla. Mălăele era așteptat la Iași, unde se va desfășura Gala Serilor Filmului Românesc.

Horațiu Mălăele s-a infectat cu noul virus

Actorul Horațiu Mălăele are coronavirus. Nu se știe când și cum s-a infectat. Actorul urma să participe peste 3 zile la ediția cu numărul 11 al Galei Serilor Filmului Românesc. Evenimentul este organizat la Iași, iar Mălăele era așteptat, alături de alte nume importante din cinematografie. Conform Adevarul.ro, marele actor a fost confirmat cu noul virus, și, cel mai probabil, deplasarea la Iași nu va mai avea loc.

Horațiu Mălăele face parte dintre numele mari ale României care au susținut campania de informare cu privire la noul virus și la riscurile de infectare.

Horațiu Mălăele este unul dintre cei mai mari actori ai țării noastre. Este și regizor, caricaturist și scriitor român. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1975, clasa profesor Octavian Cotescu.

În clasa I a luat premiul 2 și pe perioada vacanței a primit de la învățătoare o carte pentru a desena mai bine. Nu a reușit însă asta până în clasa a IV-a când l-a întâlnit pe profesorul de desen Nicu Gherghe.

După cum avea să povestească actorul peste ani, această întâlnire îi lasă o amprentă deosebită, astfel că prin casa a XII-a, deja ajunsese să fie foarte talentat la desen.

“Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine – profesori și copii, eram numit “prostu’ clasei”, mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic. Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar: ‘Tu ești un geniu.’ Iar eu am început să fiu.” 

Acest articol a fost actualizat la: 2020-09-25T14:31:37+03:00 14:31

Share
Scris de
Emanuela Ursu

Acest site foloseste cookies.

Read More