Connect with us
ANP infirmă că torționarul Alexandru Vișinescu ar fi fost agresat: „A fost o cădere involuntară”

Știri

Administraţia Naţională a Penitenciarelor, despre torționarul Vișinescu! Cum se simte acesta

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) susţine că Alexandru Vişinescu, închis la Penitenciarul Spital Jilava, a căzut involuntar, rezultat al unui episod lipotimic în contextul vârstei înaintate, „infirmându-se suspiciunile unei eventuale agresiuni”.

Sâmbătă, Alexandru Vişinescu, aflat în detenţie la Spitalul Penitenciarului Jilava, a fost transportat de urgenţă la un spital civil, el fiind diagnosticat cu fracturi costale şi ruptură de splină.

În scopul informării corecte a opiniei publice, cu privire situaţia înregistrată la Penitenciarul Spital Bucureşti-Jilava, sâmbătă, 6.10, în sensul solicitării sprijinului serviciului unic de urgenţă 112 şi a transportării unei persoane private de libertate, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, la un spital din reţeaua sanitară publică, vă comunicăm.

Urmare verificărilor interne demarate la nivelul unităţii penitenciare sus-menţionate, s-a stabilit faptul că evenimentul supus atenţiei publice s-a produs în urma unei căderi involuntare, rezultat al unui episod lipotimic, în contextul vârstei înaintate şi a istoricului afecţiunilor cronice ale persoanei private de libertate, infirmându-se suspiciunile unei eventuale agresiuni”, se arată într-un comunicat al ANP.

Alexandru Vişinescu fost operat sâmbătă de splenectomie la Spitalul „Bagdasar Arseni”

„Pacientul Vişinescu a fost internat de urgenţă pe data de 6 octombrie cu fracturi costale şi ruptură de splină. A fost operat de splenectomie, este în Terapie Intensivă, conştient şi stabil, dar nu se poate da un prognostic cert, având vârsta de 93 de ani”, au declarat surse medicale.

Citește și: Torționarul Alexandru Vișinescu, în stare gravă la spital! Ce s-a întâmplat cu acesta în penitenciar

Pe 10 februarie 2017, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vişinescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii în legătură cu abuzurile exercitate asupra deţinuţilor politici.

Torționarul Ion Ficior a murit pe 26 septembrie, la vârsta de 90 de ani. Acesta executa o condamnare de 20 de ani de închisoare pentru infracțiuni împotriva umanității.

Ion Ficior era internat la spitalul Penitenciarului Jilava.

Pe 29 martie 2017, Ficior a fost condamnat definitiv la 20 de ani de temniță, făcându-se vinovat de moartea a 103 deținuți închiși în lagărul de muncă de la Periprava, unde a fost comandant.

Foto: hepta.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top