Știri

Aeroporturile Henri Coandă și Băneasa, în topul european al creșterii traficului aerian în anul 2016

Aeroporturile Henri Coandă și Băneasa se află în topul creșterii traficului aerian în anul 2016. Topul a fost întocmit de Airports Council International – Europe. Potrivit unul comunicat de presă  emis de Compania Națională de Aeroporturi București pentru Huff.ro, Aeroportul Henri Coandă în categoria aeroporturilor cu 5 – 10 milioane de pasageri pe an.

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu au fost clasate, săptămâna aceasta, de către Airports Council International – Europe în top 5 european al aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în întreg anul 2016.

Astfel, la categoria aeroporturilor cu 5 – 10 milioane de pasageri pe an, Aeroportul Henri Coandă, care a avut o creștere de 18,3% a traficului aerian, a ocupat al patrulea loc, după aeroporturile Berlin Schoenefeld, Larnaca (Cipru) și Faro (Portugalia), fiind urmat de aeroportul din Porto.

Aeroportul Băneasa a ocupat al treilea loc european, dar la categoria sub 5 milioane de pasageri pe an, unde clasamentul este: Oradea, Iași, București Băneasa (cu o creștere de 121,8% a traficului aerian), Bruges și Harkov (Ucraina).

În 2016, la categoria aeroporturilor cu peste 25 de milioane de pasageri/an, clasamentul este: Dublin, Barcelona El Prat, Amsterdam, Copenhaga și Madrid. La categoria 10 – 25 de milioane de pasageri/an, pe primele locuri s-au clasat aeroporturile Alicante, Malaga, Koln-Bonn, Varșovia și  Birmingham.

Aeroporturile Henri Coandă și Băneasa au înregistrat în 2016 un trafic record

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat în anul 2016, pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu, un număr record de 10,99 milioane de pasageri şi 120,7 mii de mişcări aeronave (aterizări şi decolări). Din total, pe AIHCB s-au înregistrat 10,98 milioane de pasageri şi 108,2 mii de mişcări de aeronave.

Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureştidepăşeşte tendinţa generală înregistrată la nivel european, de 5,1%. În plus, pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului de mişcări de aeronave, devansând şi la acest capitol trendul european, care a ajuns anul trecut la 3,2%. Astfel, anul trecut, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 11,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Acest site foloseste cookies.

Read More