Al 8-lea cutremur în România, de la începutul lunii s-a produs astăzi. Seismul a avut loc în judeţul Buzău, joi dimineaţă.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs la ora 8:06, în judeţul Buzău şi a înregistrat o magnitudine de 2,6 grade pe scara Richter. Epicentrul a fost la 100 de kilometri adâncime.
Cel mai puternic seism din 2019
Cel mai puternic cutremur de anul acesta a avut loc pe 9 ianuarie şi a înregistrat o magnitudine de 4,4 grade. Anul trecut, cel mai serios seism a avut loc în data de 28 octombrie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind resimţită puternic și la București.
AUDIO! Zgomotul făcut de pământ în timpul cutremurului din 1977! „Apoi au urmat aruncările în sus, de 40 de centimetri…”
Pe 4 martie se împlinesc 42 de ani de la cutremururul de 7,2 grade pe scara Richter, ce avea să intre în istoria României ca fiind cel mai mare seism din secolul XX. Atunci, zgomotele terifiante au fost înregistrate de un magnetofon din sala de concerte a Radioteleviziunii, în timpul pauzei.
Specialiștii au anunțat că seismul din martie 1977 s-a produs la ora 21:22, a durat 55 de secunde și a atins magnitudinea de 7.2 grade pe scara Richter.
Conform unui bilanț oficial, seismul a fost atât de puternic încât a produs moartea a 1570 de persoane. Alte 11.000 de persoane au fost rănite şi 35.000 de locuinţe au fost distruse. Majoritatea
În momentul respectiv, Nicolae Ceaușescu se afla într-o vizită diplomatică în Nigeria. A întrerupt totul brusc și a venit de urgență în România, pentru a da primele ordine.
Au început căutările și, în scurt timp, liderul a luat primele măsuri pentru cei rămași pe drumuri.
Singura înregistrare audio cu seismul din 4 martie 1977 este cea prezentată mai sus și realizată de un magnetofon din sala de concerte a Radioteleviziunii, în timpul pauzei.
MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE
„Eu am trăit așa ceva. Eram în cinematograf cu prietena mea. Credeam că cineva face cu un concasor lângă peretele sălii de cinema. Apoi au urmat aruncările în sus, de 40 de centimetri, am aflat ulterior. Când am plecat urgent de acolo, undele laterale ne-au pus piedică efectiv” (Năstase Mihail)
Acest site foloseste cookies.
Read More