Preşedintele american Barack Obama a votat vineri anticipat pentru alegerile prezidenţiale, în timpul unei vizite în oraşul său natal, Chicago, relatează Reuters.
Trecătorii l-au aclamat pe Obama, care a fost senator de Illinois, înainte de a deveni şef al statului, la intrarea în centrul de vot anticipat din centrul Chicago.
Zâmbind, şeful statului a dat mâna cu angajaţii din secţia de vot şi le-a mulţumit pentru “munca remarcabilă”, înainte de a se îndrepta spre aparatul electronic de vot.
“Acum nu mă pot vedea, nu-i aşa?”, a întrebat Obama, în timp ce a ascuns, în glumă, aparatul de reporterii aflaţi în apropiere. Președintele SUA a făcut campanie pentru candidata democrată Hillary Clinton. Liderul de la Casa Albă va petrece weekendul la Chicago, unde va lua parte la două evenimente de strângere de fonduri.