Donald Trump, candidatul republican la presedintia SUA, efectueaza miercuri o vizita in Mexic, urmand sa se intalneasca cu presedintele Enrique Pena Nieto.
Trump a anuntat pe Twitter ca a acceptat o invitatie de a vizita Mexicul miercuri si de a se intalni cu presedintele mexican Enrique Pena Nieto, relateaza BBC News.
Presedintia mexicana a anuntat ca Guvernul le-a trimis invitatii atat lui Trump, cat si lui Clinton, iar Trump a fost singurul care a acceptat deocamdata.
Citeste si: Donald Trump, promisiuni pentru prima zi de mandat: „Voi expulza imigrantii clandestini”
Citeste si: ALEGERI SUA: Scandal sexual in tabara lui Hillary Clinton!
Un purtator de cuvant al lui Nieto a precizat ca cei doi se vor intalni in privat.
Pena Nieto a fost extrem de critic la adresa lui Trump, dupa ce acesta din urma a adoptat o pozitie antiimigranti si a cerut ca Mexicul sa plateasca pentru un zid la granita.
In replica, Trump a amenintat ca va bloca banii trimisi de mexicanii din SUA familiilor lor ramase in tara, pana cand tara va plati pentru zid.
Aceasta amenintare a ingrijorat multi mexicani care se bazeaza pe sumele trimise de la rudele lor din SUA.
Trump i-a numit pe mexicani “infractori” si “violatori” in timpul campaniei sale si acuza Mexicul pentru disparitia locurilor de munca din SUA, deoarece companiile prefera sa isi mute activitatea la sud de granita, unde forta de munca este mai ieftina.
Mexicul “jefuieste Statele Unite de mai multi bani decat aproape orice alta natiune”, a spus el in februarie.
Trump a scazut semnificativ in sondaje dupa conventia partidului sau, luna trecuta, si este condus detasat de rivala sa, Hillary Clinton, atat la nivel national, cat si in statele-cheie.
Acest articol a fost actualizat la: 2016-08-31T16:03:15+03:00 16:03
Acest site foloseste cookies.
Read More