Actualitate
Alegeri SUA 2016. Obama, mesaj pentru Donald Trump: „L-aș sfătui să nu se mai plângă”
Publicat
Alegeri SUA 2016. Preşedintele american Barack Obama i-a transmis un mesaj lui Donald Trump, în care a strecurat câteva sfaturi. Acesta a subliniat că „linguşirea continuă” a preşedintelui Rusiei la care recurge Donald Trump, dar şi acuzaţiile acestuia din urmă că alegerile au fost fraudate sunt fără precedent în istoria Statelor Unite şi l-a îndemnat pe republican să „nu se mai plângă”, relatează BBC News, potrivit news.ro.
Într-o conferinţă de presă organizată la Casa Albă, Obama a spus că nu a mai văzut niciodată un candidat american la preşedinţie care să încerce să discrediteze un scrutin înainte ca acesta să aibă loc.
„L-aş sfătui pe Trump să nu se mai plângă”, a insistat liderul american. „Dacă de fiecare dată când lucrurile merg prost pentru tine şi pierzi începi să acuzi pe altcineva, atunci nu ai ceea ce trebuie pentru a ocupa această funcţie (de şef al statului – n.r.)”, a adăugat Obama.
Candidatul republican a afirmat în repetate rânduri că alegerile din 8 noiembrie vor fi furate de Hillary Clinton.
„Linguşeală continuă a lui Putin la care recurge Trump şi măsura în care pare să îşi modeleze o mare parte dintre politici şi abordarea politică după Putin sunt fără precedent”, a declarat Obama într-o conferinţă de presă comună cu premierul italian Matteo Renzi.
Trump, care şi-a exprimat în repetate rânduri admiraţia faţă de Putin, a declarat luni că ia în calcul posibilitatea de a vizita Rusia înainte de a fi învestit în funcţie, dacă va fi ales la conducerea SUA.
De asemenea, Obama a atras atenţia marţi că Rusia a încălcat normele internaţionale prin comportamentul său şi că orice sugestie că Statele Unite au subminat interesele Moscovei este greşită, scrie Reuters.
„Credem că Rusia este o ţară mare, importantă, cu o armată depăşită numai de a noastră şi trebuie să fie parte a soluţiei pe scena mondială, nu parte a problemei”, a afirmat preşedintele american.
“Însă comportamentul lor a subminat normele internaţionale şi regulile internaţionale”, a adăugat el, oferind ca exemplu „agresiunea rusă din Ucraina”.
Îmbrăcămintea spune, adesea, mai multe despre o persoană decât și-ar dori ea să transmită prin cuvinte,...
Un cititor pasionat pierde adesea timp căutând pagina la care a rămas, iar un obiect mic,...
Dacă te uiți la lista celor mai jucate sloturi dintr-un cazino, oricare ar fi acela, observi...
Alegerea cadourilor pentru bărbații creștini din viața ta reprezintă o provocare unică ce necesită înțelegerea nuanțelor...
Jackpoturile progresive se numără printre cele mai spectaculoase mecanisme întâlnite la jocurile de cazino, în special...