Connect with us
cisterna galati

Știri

Alertă maximă duminică! Peste 100 de persoane evacuate din cauza unei cisterne!

Este alertă maximă duminică dimineața în județul Galați, după ce o cisternă încărcată cu GPL a început să prezinte scurgeri pe Drumul Național 25.

Cisterna respectivă a fost scoasă de pe drum și dusă pe o pășune într-o zonă cu acces restricționat. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului și acționează cu autospecialele pentru a limita pericolul unei explozii, deși la acest moment, riscul de a se întâmpla așa ceva este destul de scăzut.

Ca o măsură suplimentară de precauție, autoritățile au evacuat circa 100 de persoane din satul Traian, comuna Braniștea.

”Populaţia din proximitate a fost informată asupra acestui incident şi s-a dispus măsura evacuării preventive a peste o sută de locuitorilor din satul Traian şi transportul acestora în spaţii sigure, până la finalizarea intervenţiei”, au precizat reprezentanţii IGSU.

Traficul rutier și cel feroviar au fost oprite în zonă, pentru siguranță.

Se pare că șoferul a sesizat scurgerea și a apelat pompierii pentru a preîntâmpina o tragedie.

Citește și: Accident foarte grav. Un bărbat a murit, iar o femeie a fost rănită. Cine a produs tragedia

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Știri

To Top