Au trecut 9 luni de când Alexandra Măceșanu a dispărut. Autoritățile s-au dovedit a fi neputincioase în fața cazului Caracal, care a stârnit numeroase controverse, dar și suferință din partea familiei. Părinții și apropiații speră că tânăra va fi găsită. În ultima vreme, însă, nu au primit vești prea bune și niciun semn nu arată că Alexandra ar mai fi în viață. De curând, aceștia au primit o altă lovitură. Un nou detaliu referitor la situație ridică semne de întrebare și zdruncină pe toată lumea.
Deși părinții și unchiul fetei susțin că Dincă ar fi mințit și că ea trăiește, a fost descoperit un detaliu descurajator. Astfel, numele adolescentei dispărute anul trecut a fost șters de pe site-ul Poliției Române. Alexandra Măceșanu figura pe site, încă de anul trecut, la secțiunea ”Persoane dispărute”.
Alexandru Cumpănașu crede în continuare cu tărie că nepoata sa a fost victima unei rețele albaneze de trafic de carne vie și susține că a primit informații în acest sens. Aceasta ar fi fost răpită și traficată. Ar fi ajuns pe mâna unor arabi bogați, care o folosesc în haremul lor.
“A fost traficată din România printr-o reţea albaneză din Bari şi predată unei filiere arabe, pentru că Alexandra a făcut parte, din păcate, din acele comenzi speciale de care anumite persoane din Orient, arabii în mod special, cei care sunt mai bogaţi şi au harem, au nevoie. Este vorba despre oameni din Tunisia şi Maroc. A fost răpită pentru o astfel de reţea. Ultima mea informaţie este că a fost predată acestei reţele, în ciuda scandalului.”, a declarat Alexandru Cumpănașu.
Alte informații susțineau că Alexandra a fost văzută în Italia, într-o zonă destinată prostituției. În urma acestor zvonuri, familia a decis să meargă acolo și să depună plânderi, însă nu au primit niciun răspuns și rezultatele nu au apărut, în ciuda tuturor eforturilor.
Acest site foloseste cookies.
Read More