Știri

Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, condamnată la patru ani de închisoare cu executare

Alina Bica a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare. Fosta şefă a DIICOT este acuzată de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului. În plus, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a fost achitat. Decizia nu este definitivă.

Mai exact, Alina Bica este acuzată că l-a favorizat pe fostul ministru al Economiei Adriean Videanu prin ridicarea unui sechestru. Sentinţa va putea fi atacată la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe 23 noiembrie au avut loc dezbateri în dosarul de corupție al Alinei Bica, La ICCJ. Atât acuzarea, cât şi apărarea au prezentat pledoariile finale.

Astfel, acuzarea a cerut condamnarea celor doi la pedepse cu executare orientate spre maximum. În schimb, apărătorii au arătat că probele nu demonstrează acuzaţiile DNA şi au cerut achitarea clienţilor lor.

După încheierea pledoariilor, în ultimul cuvânt, Alina Bica a arătat în faţa judecătorilor că ancheta penală a început la iniţiativa sa. Ea a spus că, în cazurile lui Tender şi Videanu, a semnat şase adrese pentru a pune sechestru pe activele Titan Mar.

„Unde-mi este reaua- credinţă şi favorizarea infractorului?”, s-a întrebat Bica.

”În cazul Tender, am acţionat cu convingerea fermă că mă aflu în faţa unei solicitări venite din partea unei alte instituţii care a invocat raţiuni de stat. N-am văzut niciun procuror trimis în judecată pentru soluţiile date în anchetă”.

Bica a adăugat că a acceptat să-şi piardă funcţia, dar nu şi libertatea.

”Lui Tender, Dumnezeu i-a dat mintea să clarifice lucrurile. Presupusa întâlnire pe care a avut-o cu mine nu este demonstrată de nimic altceva. În cazul celor trei procurori audiaţi nu coincide nicio frază. Procesul lui Tender de la Tribunal s-a amânat din chestiuni de procedură. Am acceptat, în urma presiunilor venite din partea lui Coldea, am acceptat să îmi pierd funcţia, dar nu şi libertatea. Cred că sunt cel mai prost infractor din România”, a încheiat Bica.

Adriean Videanu, achitat

La rândul său, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a arătat că, pe 20 august 2013, el nu mai era acţionar al societăţii Titan Mar.

”Dacă facem azi o solicitare la ONRC veţi vedea acelaşi răspuns. Sunt doar acţionar fondator. M-a uimit întocmirea acestui dosar în câteva zile. Nu mi-au dat câteva ore să aduc actele. Dacă procurorul DIICOT care a pus sechestru ar fi respectat legea şi ar fi pus sechestru pe titlurile de valoare nu mai eram astăzi în faţa dumneavoastră. O societate care a fost fanion 80 de ani lasă în spate un oraş mai trist.

Am dat jumătate din oamenii din Simeria afară. Aveam export de patru sau cinci milioane de euro, acum avem export de 100.000 de euro. În decembrie 2014, procurorul general a anulat decizia de ridicare a sechestrului pe acţiunile mele. Şi astăzi suntem sub sechestru. Sunt nevinovat”, a conchis Videanu.

În dosarul cunoscut sub numele „Bica 2”, fosta şefă a DIICOT este acuzată de favorizarea fostului ministru al Economiei Adriean Videanu, în dosarul Romgaz-Interagro, şi a omului de afaceri Ovidiu Tender în dosarul Rafo-Carom, potrivit Digi24.

Share
Scris de
Mihaela Dorobantu

Acest site foloseste cookies.

Read More