Cazul belgiencei Anneke Lucas este unul dintre cele mai cutremurătoare relatate vreodată, povestea ei ajungând în paginile ziarelor din toată lumea. Pe când avea doar 6 ani, în anul 1969, ea a fost vândută chiar de către propria mamă unei rețele de pedofili.
Până la împlinirea vârstei de 12 ani, ea fusese violată de 1716 ori, cei care au abuzat-o fiind oameni foarte influenți din Europa.
Ea și-a relatat drama care i-a marcat viața.
„Cand eram doar o fetita, in tara mea natala, Belgia, am fost fortata sa fiu sclava sexuala. Mama mea m-a vandut si ma ducea unde eram solicitata. Seful aceste retele de pedofili lucra intr-un cabinet ministerial. Clientii erau membri ai elitei. Pe multi dintre cei cu care am fost i-am recunoscut la televizor. Fetele lor erau foarte cunoscute si nimeni dintre oamenii obisnuiti nu s-ar fi gandit ca sunt capabili de asa ceva. Am fost cu VIP-uri, cu sefi de stat si chiar cu un membru al unei familii regale.
Era in anul 1969, aveam in jur de 6 ani. Atunci am fost dusa la prima orgie, intr-un castel. Am fost folosita pentru un ritual S&M. Pe o scena joasa, cu o zgarda de caine in jurul gatului, am fost fortata sa mananc fecale umane. M-am simtit atat de umilita. Nu stiam ce sa fac ca sa-mi salvez sufletul. As fi preferat sa mor atunci.
In sala era o adunatura bizara, imbracati ca aristocratii sau ca hipiotii, fumau, se drogau si faceau sex. Singurii “curati” erau chelnerii. Tremuram de frica. Imi auzeam vocea interioara cum tipa la toti acei adulti ca ceea ce fac este atat de gresit. Le spuneam in gand ca intr-o zi vor ajunge la puscarie.
Toti cei prezenti se bucurau de muzica, droguri si sex. Parea ca nu ma vede nimeni. Pana cand un domn, bine imbracat, la costum, mi-a sustinut privirea. Parca m-a inteles. Nu l-am mai vazut niciodata de atunci. Peste niste ani, insa, l-am vazut la televizor. Era un politician belgian de vaza.
Apoi am fost dusa intr-o celula. Eram sigura ca ma vor omori, insa mi s-a aratat cadavrul unei persoane foarte tinere. Asta era mesajul ca trebuia sa tac, altfel ajung asa.
Si am tacut. Ma duceam la scoala, eram foarte timida, nu aveam prieteni. Ba nu ma baga nimeni in seama, ba radeau toti de mine pentru ca aveam momente in care nu eram deloc prezenta. Profesorii ma intrebau diverse lucruri, dar eu eram departe… Acasa, nimeni nu dadea doi bani pe mine. De aceea, cu timpul, am inceput vad altfel faptul ca barbati puternici, cu standarde inalte, ma voiau pe mine. Ma gandeam ca sunt frumoasa, senzuala si am inceput sa ma agat de aceasta idee pentru a putea supravietui ororilor indurate si rusinii.
Cand aveam 10 ani, unul dintre membrii retelei si-a adus baiatul de 20 de ani. Inalt, frumos, blond, ochi albastri. S-a dat la mine si mi-a spus ca sunt o curva mica. A fost pentru prima data, in toti acesti ani in care am fost fortata sa fac aceste lucruri cand mi-am spus parerea. “Crezi ca-mi place sa fiu aici?!”.
De aici a inceput cea mai intensa perioada din viata mea, in care m-am simtit iubita, apreciata, inteleasa, dar si abuzata de acelasi barbat. Tanarul de 20 de ani. Un an mai tarziu, nu mai eram de folos retelei si trebuia sa fiu omorata. Cand a inceput tortura, el a privit totul razand. Atunci a fost a treia oara in viata mea cand m-am simtit foarte puternica. Aveam atata mandrie in mine incat furia mi-a dat forta. Am fost arsa cu tigara, apoi dusa intr-o camera in care am fost legata de o buturuga de macelar.
Tortionarul meu nu era nimeni altul decat Marc Dutroux. Au facut inconjorul planetei stirile despre el, prin 1996. Se considera ca el a pus bazele retelei de pedofilie. Desi au facut multi parte din aceasta retea, doar Dutroux a fost condamnat la inchisoare pe viata, 8 ani mai tarziu. Trebuia sa mor in acea noapte din 1974, pe acea buturuga de macelar, insa viata mea a fost salvata in ultima clipa.
In timpul torturii, tanarul a negociat cu politicianul care conducea reteaua. A facut o intelegere. El se ocupa de afacerile murdare ale politicianului in schimbul vietii mele. Propunerea, insa, l-a costat pe el viata. In aceasta lume, orice semn de umanitate este considerata slabiciune si esti mort.
Viata mi-a fost crutata, dar am fost obligata sa tac pentru totdeauna. Mi-au trebuit 40 de ani sa am curajul sa vorbesc.
In 1988, cand aveam 25 de ani, ma plimbam prin Los Angeles cand am fost atacata cu fecale umane. Mi-am adus aminte imediat de umilintele suferite in copilarie. Si mi-am spus atunci in gand ca ma omor daca mi se va mai intampla ceva asemanator cu ce a fost atunci.
Mi-au trebuit ani buni de terapie ca sa scap de aceste amintiri, ca sa scap de rusine, ca sa ma pot considera un om normal.
Aceasta dezvaluire face parte din procesul meu de vindecare, pentru a ajunge din nou la acea putere interioara ca sa merg mai departe”, marturiseste femeia.
Acum, Anneke locuiește în SUA, are o fată de 15 ani și este instructor de yoga. Contactați de publicația Daily Mail, reprezentanții poliției belgiene nu au dorit să comenteze afirmațiile femeii.
Acest site foloseste cookies.
Read More
Vezi comentarii
Drama acestei femei ,este necesara sa o cunoasca intreaga lume Am sa va spun de ce AZI oameni cu ,m,ateria cenusie virusata din nimic fac un caz de presa ,mai pun gaz sau benzina si aprind focul ,UIAM usor ca Revolutia nea adus instituti vigilente sa ne apere ,Vizibil sunt atacati de Media ,DACA Poporul traeste bine atunci media scorneste ceva sau infesteaza viral bunul mers DACA gresim ,media cauta sa faca pe Avocatul diavolului Si asta pentru bani si implicit ,sa demonstreze ca Diploma castigata are mare valoare Cand fatucile URCA in limuzinele Trustului de presa se cred Inparatese Ei bine daca ar citi drama acestei femei ar realiza ca Trauma Femeii azi eri copil A fost cunoscuta si de oameni de presa Azi de ce nu mari jurnalisti Europeni DE ce acum ,ce urmariti ,SI azi politicieni fac festine violuri dar voi presa FACETI public numai daca nu arunca cu bani pe Trustul de presa pe care il adulati ca pe o comoara .