Momente emoționante în București. Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, şi-a luat rămas-bun de la Bucureşti, joi, printr-o călătorie prin Capitală cu un double-decker – celebrul autobuz roşu londonez – în care diplomatul a spus poveşti despre mâncare, despre locurile sale preferate, dar şi despre o fantomă care se pare că locuieşte în biroul Secţiei Politic în Ambasada Regatului Unit.
Brummell, care, de altfel, a dedicat cele mai recente postări ale sale pe Instagram şi Twitter experienţelor pe care le-a avut în România, a vorbit, în limba română, despre locurile pe lângă care a trecut double-decker-ul roşu, care, la rândul său, a fost o atracţie pentru trecătorii bucureşteni.
Drumul cu autobuzul a început de la reşedinţa ambasadorului, din nordul Capitalei, şi a continuat pe lângă Parcul Herăstrău.
„Avem un fiu de patru ani, George, căruia îi plac foarte mult locurile de joacă din Parcul Herăstrău. Cred că este un parc foarte frumos, foarte liniştit şi este unul dintre locurile mele preferate din Bucureşti”, a spus diplomatul.
În povestirile sale, despre evenimente organizate de ambasadă, diplomatul a demonstrat că a ajuns, în patru ani de mandat, să cunoască şi muzica românească şi a menţionat trupele Voltaj „care a reprezentat România la Eurovision” şi Holograf. „Nu o să cânt ‘Cât de departe'”, a glumit el.
„Căsătoria trebuie să fie un parteneriat şi este foarte potrivit dacă unul din cuplu ştie cum să gătească şi altul ştie cum se mănâncă. Eu sunt în a doua categorie”, a glumit el. În acest context, ambasadorul a dezvăluit şi ce a mâncat, la Bucureşti, ministrul britanic de Externe, Boris Johnson.
„Avem un bucătar… un bucătar foarte deştept. (…) Când a venit Boris Johnson, ministrul Afacerilor Externe, aici, în România, pentru cină cu domnul Meleşcanu, a preparat o cină în stilul românesc, cu sarmale şi mămăligă şi papanaşi de exemplu”, a povestit el.
Autobuzul a trecut pe lângă locuri preferate ale ambasadorului, dar şi cu semnificaţie în ceea ce priveşte legătura dintre România şi Regatul Unit: British Council, Camera de Comerţ Româno-Britanică sau strada Maria Rosetti.
Blocat în trafic sau strecurându-se pe străduţele bucureştene mici, autobuzul a ajuns la sediul Ambasadei Marii Britanii din centrul Bucureştiului. „Suntem bine protejaţi de autorităţile române”, a spus Brummell.
El a făcut şi o scurtă incursiune în istoria clădirii ambasadei şi a dat şi amănunte picante.
Astfel, el a spus că, în perioada Războiului Rece, în sediul ambasadei exista un mic magazin cu produse culinare britanice, de negăsit în altă parte în România atunci. De asemenea, a vorbit despre legende din ambasadă.
După sediul ambasadei, au urmat străzi şi locuri legate de personalităţi ale căror destine au legat România de Marea Britanie – Reşedinţa Ivor Porter şi strada Maria Rosetti.
Nu au lipsit, din turul ghidat de Brummell, Ateneul şi Muzeul Naţional de Artă.
Călătoria cu autobuzul a fost precedată de o conferinţă susţinută de ambasador, moment în care el a vorbit despre ce îl leagă de România şi despre ce îşi doreşte să ia cu el.
Cu puţin timp înainte de mutarea sa la Londra, Brummell a mărturisit că încă nu şi-a făcut bagajele, dar că garantează că respectivele bagaje vor include colecţia de ii a soţiei sale.
Citește și: Tinerii ce vor să studieze în Marea Britanie pot participa săptămâna viitoare la sesiunea de interviuri
Soţia mea este microbistă de ii, dacă pot să spun aşa”, a afirmat el. Înainte de momentul dedicat întrebărilor, ambasadorul britanic a recitat din poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.
Acest site foloseste cookies.
Read More