Ambasadorul Palestinei în România, Excelenţa Sa Fuad Kokaly, a fost chemat de urgenţă miercuri dimineaţa la Ramallah pentru consultări.
Ministerul de Externe al Autorităţii Palestiniene face acest demers în contextul în care România se afla printre ţările care au blocat declaraţia comună a Uniunii Europene referitoare la relocarea de către statele membre a misiunilor diplomatice de la Tel Aviv, la Ierusalim, precizează comunicatul pentru Agerpres.
Ambasadorul Fuad Kokaly va părăsi România chiar în această seară, potrivit sursei citate.
Citește și: Un diplomat din Ambasada Rusiei la București, obligat să părăsească România! Ce acuzații i se aduc
Ambasadorul palestinian pe lângă UE, Abdul Rahim Farr a fost anunțat că niciun stat membru al Uniunii Europene nu îşi va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Informația a fost făcută de şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini conform unei declaraţii dată sâmbătă de acesta din urmă postului Vocea Palestinei.
Citește și: Premierul palestinian îi cere României să nu mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim
Oficialul menţionat a afirmat că Mogherini a confirmat această poziţie în timpul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles cu reprezentanţi ai Organizaţiei de Cooperare Islamică şi în prezenţa ministrului palestinian de externe, Riyad Malki.
Acesta din urmă a insistat în timpul acestei întâlniri că niciunui stat membru al UE nu trebuie să i se permită să întreprindă demersuri, şi nici măcar să anunţe vreo intenţie, pentru a-şi transfera ambasada la Ierusalim.
La rândul ei, Mogherini a spus că niciun stat membru al UE nu va acţiona împotriva consensului european pe acest subiect, iar discuţiile despre posibila mutare de către unele ţări din UE a ambasadelor la Ierusalim sunt nimic mai mult decât vorbe, menţionează agenţia palestiniană de presă, amintind că România şi Republica Cehă au sugerat recent că vor urma exemplul SUA şi îşi vor transfera ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim. Citește continuarea AICI.
Acest site foloseste cookies.
Read More