Multă lume nu a observat asta, dar este una dintre curiozitățile care circulă printre legendele urbane.
De ce a dispărut crucea roșie de pe ambulanțe? Probabil că ai observat asta sau nu. Iată câteva dintre explicații.
Probabil nu știai, dar spitalul ca instituție este o începătorie creștină. Fondatorii spitalului au fost Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur. Aceștia au fost episcopii sfinți care au organizat în eparhiile lor lăcașuri de îngrijire a bolnavilor.
Despre acest subiect a ținut mai multe cursuri marele doctor Nicolae Paulescu. Doctorul Paulescu era împotriva practicii de a lua bani pentru tratamentele medicale, căci la începuturile spitalului, oamenii erau tratați gratuit de binevoitori.
Crucea roșie de pe ambulanțe are, așadar, o origine creștină. Nu mai spunem despre celebra organizație nonguvernamentală cu același nume. Crucea este un simbol cunoscut de toți creștinii, iar culoarea aleasă a fost roșu pentru că așa este sângele.
Crucea roșie a devenit simbol al medicinei pe mai toate ambulanțele din lume, nu doar în România. Nu a fost scoasă nici de pe ambulanțele din fost URSS, deși comuniștii erau atei.
Citește și: Momente de panică pentru Carmen Harra! Ambulanța a venit de urgență!
Citește și: A ajuns la spital. I-au depistat probleme la inimă. Suntem alături de ea!
Crucea a fost înlocuită treptat cu alte simboluri: o stea albastră cu un toiag și un șarpe. Șarpele simbolizează veninul din care sunt făcute multe medicamente.
Crucea a fost înlocuită imediat cu acea stea, despre care se spune că este steaua vieții. Nu se știe motivul exact pentru care s-a făcut asta, însă unii spun că s-a renunțat la ea pentru că lumea nu mai depinde de tehnologiile de pe vremea lui Ioan Gură de Aur, evoluând destul de mult, iar astăzi actele caritabile în medicină sunt tot mai rare.
Oficial, cei deranjați au fost chiar cei de la “Organizația Crucii Roșii Internaționale” care au făcut o adresă către Serviciul Național de Ambulanță American, solicitând schimbarea logo-ului de pe ambulanță întrucât acesta putea genera confuzie în zonele de conflict încălcând astfel Convenția de la Geneva. Adică în zonele de război, ambulanțele ar fi putut fi luate drept … ambulanțe?
Acest site foloseste cookies.
Read More